Inițiativa, denumită „Legea casei de familie – acasă nu se taxează”, aparține senatorului Ninel Peia, membru al Grupului Parlamentar PACE – Întâi România. Proiectul vizează modificarea Codului fiscal și introduce o schimbare majoră în modul în care statul tratează impozitarea locuinței de bază.
Legea care vrea să scutească prima casă de impozit
Potrivit propunerii, persoanele fizice care dețin o singură locuință ar urma să fie scutite de impozitul pe clădiri pentru primii 100 de metri pătrați de suprafață utilă. Pentru locuințele mai mari, scutirea s-ar aplica proporțional doar pentru această suprafață, iar diferența ar rămâne impozabilă.
Măsura ar include și terenul aferent locuinței și s-ar aplica și în cazul coproprietății, proporțional cu cota deținută. De asemenea, proiectul permite acordarea scutirii chiar dacă proprietarul deține cote-părți moștenite din alte locuințe, în limita a jumătate din proprietate. Inițiatorul susține că România are nevoie de o schimbare de paradigmă fiscală, în care locuința unică a unei familii să nu mai fie tratată ca un bun de lux.
În expunerea de motive, senatorul Ninel Peia afirmă că actualul sistem fiscal pune presiune pe cetățenii care trăiesc din venituri modeste și că statul ar trebui să facă diferența între o locuință de trai și proprietățile de investiție. Proiectul își propune să protejeze stabilitatea familiilor, să reducă povara fiscală și să transmită mesajul că „acasă” nu trebuie taxat ca o sursă de profit.
Ce prevede concret proiectul depus în Parlament
„România traversează, de ani de zile, o realitate fiscală paradoxală, statul proclamă public că susține familia, natalitatea, stabilitatea socială și proprietatea, însă în practică tratează locuința de bază a cetățeanului ca pe un bun de lux, supus unei taxări anuale permanente, indiferent de situația economică a contribuabilului. Codul fiscal, în forma actuală, pornește de la premisa că orice proprietate trebuie impozitată, chiar și atunci când vorbim despre singura locuință a unei familii. Cu alte cuvinte, statul nu se limitează la a impozita veniturile sau consumul, ci a ajuns să impoziteze, an de an, ideea de „acasă”. Într-o țară în care milioane de oameni trăiesc din salarii modeste, din pensii sau din munca proprie, această abordare nu mai este nici modernă, nici echitabilă, ci devine o formă de presiune fiscală asupra normalității.
În același timp, este evident că România are nevoie de o politică publică lucidă, care să facă distincția între locuința unică, locuința principală, locuința de familie ca formă de stabilitate și siguranță socială și acumularea speculativă de proprietăți imobiliare ca formă de investiție și profit. Statul trebuie să își păstreze fermitatea fiscală acolo unde există portofolii imobiliare, speculă, acumulare și profit. Dar statul nu are nici justificare morală, nici justificare economică să transforme proprietatea unică a familiei într-un „abonament anual la impozit”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.
