Confoerm conducerii Autorității de Supraveghere a Asigurărilor (ASF), cazul Euroins ar putea genera 140.000 de dosare de daună și plăți în valoare de 250 de milioane de euro
Mi-e foarte greu să vă răspund la întrebare, dar putem să facem un calcul pentru ce urmează... Astăzi, în rezervă la Euroins sunt 55.000 de dosare de daună, care cuprind și dosare de daună și vătămări corporale și pagube materiale și așa mai departe. Deci 55.000 de dosare care nu toate vor fi preluate. Nu toate, din istoria celorlalte trei falimente, nu vor fi însoțite de cereri de plată. Din varii motive. Deci cam 50.000 de dosare vor ajunge probabil la plată și mai urmează, că aici trebuie să dau răspuns la întrebarea domnului senator de la AUR, toate polițele de asigurare existente astăzi ale lui Euroins rămân în vigoare până la deschiderea procedurii definitive de către instanță plus încă 90 de zile. Deci estimăm o perioadă cam 9 luni zile care sunt în vigoare și care vor produce posibile daune....Estimăm undeva în jur de 140.000 de dosare și undeva în jur 250 de milioane de euro", a spus Cristian Roșu, întrebat despre costurile care vor fi generate de falimentul Euroins.
El a menționat că nu este nevoie să existe un pasiv stabil în prezent de 250 de milioane de euro. De asemenea, Cristian Roșu, a explicat că în cazul companiilor de asigurări cererile de plată se pot întinde pe perioade lungi de timp.
"Dosare de la Astra, nefinalizate, da, și vor exista. Noi am plătit în urmă cu un an inclusiv de la Metropol, care a intrat în faliment în 2006. Puteți să îmi puneți întrebarea de ce? Pentru că sunt dosare externe care sunt supuse judecăților externe. Ne vin dosarele după ani de zile. La fel se întâmplă și în cazul judecăților interne, în care ne vin dosarele după ani de zile. Mai mult decât atât. Vom mai găsi la Astra și peste 30 de ani. De ce vă spun peste 30 de ani? Pentru că Astra a avut în portofoliu inclusiv asigurări de viață. Și după cum bine știți, că de asta vă răspund dumneavoastră punctual, sunt prestații, care prestațiile vin cel puțin 16 - 18 ani, în fiecare lună, care sunt dosare nelichidate complet. Deci vom găsi frânturi și bucăți de dosare sau de executări încă ani buni de acum încolo. Important este dacă marea masă a fost acordată și s-au închis aceste dosare. Și răspunsul la întrebarea pe care ați ridicat-o este da, Astra și Carpatica sunt aproape finalizate. La Carpatica mai vin ceva dosare pe extern, din BAAR-urile externe, pentru că vă pot spune că de exemplu din UK (Marea Britanie n.r) vin dosare după 2 - 3 ani de zile. Chiar în funcționarea companiei, nu mai vorbim de un faliment, chiar în funcționarea companiei normale, iar la Astra mai sunt foarte, foarte puține care mai apar din când în când. La City s-au onorat până în acest moment 80.000 de cereri de plată. Nu vorbim de dosare", a spus Cristian Roșu.
El a menționat că la City Insurance sunt înregistrate 240.000 de cereri de plată, iar din acestea 70.000 - 80.000 sunt cereri de restituire primă și dosare aferente dosarelor de daună pentru vătămări corporale și daune materiale în jur de 170.000 - 180.000.
Cristian Roșu a spus că se așteaptă ca în 2 ani să se termine de plătit. Până în acest moment s-au plătit 80.000 de dosare, în un an și două luni.