Economie· 1 min citire

Deficitul României în comerțul cu produse agroalimentare a scăzut cu aproape 9% în primul trimestru

deficit agroalimntar

deficit agroalimntar

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 28 iun. 2020, 10:44

Deficitul României în comerțul cu produse agroalimentare a scăzut cu aproape 9% în primul trimestru din acest an, comparativ cu perioada similară din 2019, până la 440,9 milioane de euro, potrivit datelor furnizate la solicitarea AGERPRES de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

În primele trei luni din 2019, deficitul înregistrat în comerțul cu produsele agroalimentare a fost de 482,83 milioane de euro, scrie Agerpres.

Pe relația cu Uniunea Europeană, România a consemnat un deficit de 953,28 milioane de euro în primul trimestru din acest an, însă în comerțul cu țările extracomunitare a înregistrat un excedent de 512,37 milioane de euro. În 2019, perioada analizată, deficitul pe schimburile intra-comunitare a fost de 777,4 milioane de euro, în timp ce pe țările terțe excedentul a totalizat 294,56 milioane de euro. Potrivit datelor statistice, România a exportat, în perioada ianuarie-martie a.c., 5,14 milioane de tone de produse agroalimentare, în valoare de 1,99 miliarde de euro, în creștere față de perioada similară din 2019 atât din punct de vedere cantitativ cât și valoric, când exporturile în țările intra și extracomunitare au totalizat 3,83 milioane tone, iar încasările au depășit de 1,61 miliarde de euro.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Economie