Banca Națională a României a redus prognoza de inflație pentru 2020 la 3%, de la 3,1%, cât era estimarea anterioară, a anunțat, marți, guvernatorul BNR Mugur Isărescu, într-o conferință de presă.
"Rata anuală a inflației IPC este proiectată a reintra în interiorul intervalului din jurul țintei începând cu T1 2020 (2,8 la sută), pe fondul epuizării efectelor șocurilor de ofertă din anul 2019. Ulterior se va plasa pe o traiectorie ascendentă, imprimată de presiunile de la nivelul inflației de bază, dar va rămâne în interiorul intervalului țintă", arată BNR.
”Cererea a rămas robustă, pe fondul creșterilor salariale, dar și a creditării, dar o parte din consum a alimentat deficitul balanței comerciale. Crește și creditarea pe zona de consum, bancherii văd creșteri salariale și acordă mai ușor împrumuturi”, a spus Isărescu.
Guvernatorul a subliniat și creșterii investițiilor, în special cele din zona construcțiilor. Totodată, scumpirea fructelor de la nivel european a fost produsă și de oferta deficitară.
Isărescu a atras atenția și asupra unor posibile cauze de abatere a inflației: evoluțiile pe plan extern, Brexit, măsuri fiscale în contextul unui an electoral și eventualitatea declanșării procedurii de deficit excesiv.
Pentru anul următor, banca centrală previzionează o inflație de 3,2%.