Sărbătoare 27 septembrie - Zi importantă în calendarul ortodox - Ce sfinți sunt pomeniți

Ortodoxe
Sf. Ier. Martir Antim Ivireanul, mitropolitul Țării Românești; Sf. Mc. Calistrat și Epiharia

Greco-catolice
Duminica 18 dR. Sf. m. Calistrat și cei împreună cu el. Sf. Vincențiu de Paul

Romano-catolice
Sf. Vincențiu de Paul, pr.

Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, mitropolit al Țării Românești (1708-1716), este sărbătorit în calendarul creștin ortodox român la 27 septembrie.

Sfântul Antim era de origine georgiană. S-a născut în jurul anului 1650 și a suferit moarte martirică în anul 1716, în ultimele zile ale lunii septembrie.

Mitropolitul Antim a fost sclav în tinerețe, fiind răpit de compatrioți de-ai lui, care l-au vândut ulterior turcilor și astfel a fost scos din țara sa natală. A fost eliberat din robie de patriarhul Dositei Nottara al Ierusalimului, care l-a călugărit și l-a adus egumen la Mănăstirea Cetățuia din Iași.

În perioada de ședere în Imperiul otoman, ca rob sau ca om liber, Sfântul Antim a acumulat cunoștințe teologice și științifice, limbi străine și deprinderi artistice. Dintre toate meșteșugurile artistice, cea mai mare chemare a sa a fost însă cea de editor, de tipograf, o pasiune pe care a pus-o în practică la Râmnic, București, Snagov sau Târgoviște, în orice treaptă bisericească s-ar fi aflat.

Sfântul Antim (deja călugăr, poate chiar ieromonah) a venit pe meleagurile românești pentru a lucra la împlinirea planului patriarhului Dositei de a apăra Ortodoxia prin tipărirea a cât mai multe cărți de cult și de cultură, inițiativă susținută material de domnii români Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanu.

A devenit ucenic tipograf al episcopului Mitrofan al Hușilor (cel care a tipărit Biblia de la București în 1688), de la care a și învățat limba română și și-a desăvârșit arta tiparului. După ce Mitrofan este ales episcop de Buzău, în iunie 1690, ieromonahul Antim, preluând tipografia din București, va tipări prima carte semnată de el în luna octombrie a anului 1691.

În același timp, a urcat treptat în ierarhia bisericii: a fost mai întâi numit stareț al Mănăstirii Snagov, în vara anului 1694 (1694-1701), apoi a fost ales episcop al Râmnicului la 16 martie 1705 (1705-1708), iar la 22 februarie 1708, episcopul Antim a fost înscăunat mitropolit al Ungrovlahiei (conform dispoziție testamentare a predecesorului său, mitropolitul Teodosie Veștemeanul), de față fiind și patriarhii Gherasim Paladas al Alexandriei și Hrisant Notaras al Ierusalimului.

La 5 februarie 1713, în urma unei descoperiri dumnezeiești, mitropolitul Antim Ivireanul a hotărât ctitorirea mănăstiri bucureștene cu hramul "Toți Sfinții", punând toată averea sa pentru ridicarea din temelie a acestui sfânt locaș, care s-a realizat între anii 1713-1715.

A fost acuzat de trădare și arestat de Nicolae Mavrocordat (primul domn fanariot) în primăvara anului 1716. Forțat să-și dea demisia și refuzând, mitropolitul Antim este caterisit pe nedrept de Patriarhia ecumenică, urmând să fie închis pe viață, în Mănăstirea Sfânta Ecaterina de pe Muntele Sinai.

Pe drum însă, în ultimele zile ale lunii septembrie 1716, soldații turci l-au omorât, aruncându-i trupul în apele râului Tungia, lângă Adrianopol. În acest fel și-a încheiat martiric viața Sfântul Ierarh Antim Ivireanul.

Abia în 1966, după 250 de ani, Patriarhia ecumenică a anulat sentința de caterisire dată asupra ierarhului Antim Ivireanul. În ședințele de lucru din 20-21 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a proclamat solemn canonizarea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, mitropolitul Țării Românești, așezându-l în rândul sfinților, prin trecerea în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, cu ziua de prăznuire la 27 septembrie.

* Sfântul Mucenic Calistrat a trăit în timpul împăratului roman Dioclețian (284-305), persecutor al creștinilor.

Era din Cartagina, Africa, și slujea ca soldat într-un corp de oaste în care era singurul creștin. Ceilalți camarazi ai săi erau închinători la idoli și l-au denunțat că se roagă și cheamă numele lui Iisus Hristos.

Chemat în fața comandantului, Sfântul Calistrat a fost înștiințat de faptul că tovarășii săi îl învinuiesc pentru credința sa.

"Deci, oare, pentru aceasta mă clevetesc aceștia pe mine", a spus Sfântul Calistrat, "că cinstesc pe unul adevăratul Dumnezeu, iar nu pe dumnezei mincinoși? S-ar fi căzut lor să mă clevetească, de m-ar fi știut că nu slujesc bine în rândurile ostașilor, sunt fricos, sau că fug de fața vrăjmașului. De ar fi fost așa, apoi puteau să grăiască împotriva mea înaintea ta, voievodule, și ție ți se cădea să asculți niște clevetiri ca acestea. Dar, în niciunul din aceste cazuri neștiindu-mă vinovat, pentru ce asculți pe clevetitori și la judecată mă aduci pe mine, numai pentru această singură vină, că dogmele mele nu se aseamănă cu ale voastre?" (Viețile Sfinților).

Și totuși pentru credință a fost torturat și, urmare a chinurilor sale în care nu a apostaziat, Sfântul Calistrat a fost pus într-un burduf și aruncat în mare. Într-un fel minunat, a ieșit însă nevătămat din mare, iar 49 de soldați aflați printre privitorii au crezut că Dumnezeul Sfântului Calistrat, care din adâncul mării l-a izbăvit pe el, este Mare și Adevărat. Pe aceștia i-au urmat alți 135 de ostași.

Împreună cu noii mărturisitori, Sfântul Calistrat a fost ucis în temniță de ceilalți ostași, la hotărârea comandantului.