Sărbătoare 15 octombrie - Un mare sfânt este prăznuit astăzi în calendarul ortodox

Sarbatoare
Sărbătoare importantă în data de 15 octombrie.
Ortodoxe
Sf. Sfințit Mc. Lucian, preotul din Antiohia
Greco-catolice
Sf. pr. m. Lucian din Antiohia; Sf. Tereza de Avila
Romano-catolice
Sf. Tereza din Avila, fc. înv.
Sfântul Sfințit Mucenic Lucian este pomenit în calendarul creștin ortodox la 15 octombrie.
Sfântul Lucian provenea dintr-o familie bogată din Samosata, Siria. A rămas orfan de la vârsta de 12 ani și din copilărie a ales viața strâmtă și aspră a celor care se mângâia întotdeauna cu gândirea la Dumnezeu.
Se obișnuise din tinerețe să nu bea vin, ci numai apă, primea hrană o dată pe zi, iar uneori toată săptămâna nu mânca nimic, iar hrana lui era numai pâine și apă. Printr-o viață ca aceasta ajungând la adâncul înțelepciunii s-a învrednicit de rânduială preoțească și a fost hirotonit în Antiohia.
În Antiohia a înființat o școală catehetică renumită, iar printre cei care i-au frecventat cursurile a fost și Sfântul Ioan Gură de Aur. O mare realizare a Sfântului Lucian a fost revizuirea Septuagintei (textul grecesc al Sfintei Scripturi).
Sfântul Mucenic Lucian a suferit moarte martirică în timpul lui Maximian Daia (305-313), în Nicomidia, după ce a vorbit despre Hristos Dumnezeu înaintea împăratului. Maximian auzise despre Sfântul Lucian că atât îi este de frumoasă fața și vorbele lui sunt atât de dulci, încât oricine, văzându-i cinstita lui față și auzindu-i cuvintele, nu era cu putință ca să nu devină creștin. Din acest motiv, împăratul stătea la o oarecare distanță, după o perdea, spre a nu fi atras la credința creștină de fața și de cuvintele Sfântului Lucian.
Atât de greu și de cumplit erau chinuiți creștinii, încât adus în Nicomidia, Sfântul Lucian a descoperit că mulți dintre ei se ascundeau și voiau să se lepede de creștinism. Pe toți aceștia i-a sfătuit cu puternicul său cuvânt și i-a întărit spunându-le să nu se teamă de cei care ucid trupul, pentru că sufletul nu-l pot ucide.
"Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeți-vă mai curând de acela care poate și sufletul și trupul să le piardă în gheena". (Matei 10; 28)
Când era în Capadocia, văzându-i pe ostași lepădându-se de Hristos de frica judecătorilor, le-a spus: "O! ce rușine pentru voi, căci fiind ostași sănătatea voastră o puneți întotdeauna pentru împăratul cel pământesc și vremelnic, chiar sufletele voastre le puneți pentru dânsul, iar pentru Hristos, Împăratul cel ceresc și vrednic, n-ați voit să stați neclintiți, nu numai că v-ați cruțat, ci v-ați și lepădat de El. (...) Pentru deșartă slavă și cinste v-ați dat într-atât pierzării pe voi, iar pentru Domnul vostru, cel ce Și-a dat Sângele Său pentru noi și a gătit bunătățile cele negrăite robilor Săi, n-ați voit să răbdați puțin și să împărățiți în veci cu El. Rușinați-vă de pruncii cei mici și de femeile cele neputincioase, ale căror inimi sunt mai viteze decât ale voastre, pentru că acelea rabdă bărbătește pentru Domnul lor și s-au făcut ca bărbații, iar voi, temându-vă de chinuri, v-ați făcut femei și prunci mici. Ce se va întâmpla cu voi când vă va chema Hristos la judecata Sa?" (Viețile Sfinților).
Iar soldații, auzind acestea, s-au întors la Hristos și au mers la chinuri, mărturisind cu inima și cu gura numele cel întru totul sfânt al lui Iisus Hristos. Au fost atunci uciși pentru Hristos până la patruzeci de militari.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























