Sărbătoare importantă în data de 10 septembrie.
Ortodoxe
Sf. Mc. Minodora, Mitrodora și Nimfodora
Greco-catolice
Sf. m. Minodora, Mitrodora și Nimfodora
Romano-catolice
Sf. Nicolae din Tolentino, pr.
Sfintele Mucenițe Minodora, Mitrodora și Nimfodora sunt pomenite în calendarul creștin ortodox la 10 septembrie.
Aceste sfinte mucenițe erau surori, originare din Bitinia, și au trăit în timpul împăratului Dioclețian (284-305).
Înțelegând cele trei tinere, Minodora, Mitrodora și Nimfodora, că "ticălosul Sichem", adică lumea aceasta, cu cele trei fiice ale sale: "pofta trupului, pofta ochilor și trufia vieții" (I Ioan 2,16) nu știe nimic altceva decât numai a vătăma pe cei ce se lipesc de dânsa, au decis să iasă din lume și să trăiască în post, curățenie și rugăciune.
"Petrecerea lor era pe un deal înalt și pustiu, care era aproape de apele cele calde ale Pithiei ca la două stadii depărtare. Acolo, sălășluindu-se, petreceau neîncetat în post și în rugăciuni" (Viețile Sfinților).
A aflat însă despre ele guvernatorul acelei regiuni și a cerut să fie prinse și aduse înaintea sa. La interogatoriul la care au fost supuse au mărturisit credința lor în Iisus Hristos.
Sora cea mai mare, Minodora, a fost ucisă în bătaie, iar trupul ei a fost adus în fața celorlalte două surori, pentru ca să se înfricoșeze. Mitrodora și Nimfodora nu s-au lepădat de credință și au fost, de asemenea, ucise.