Sărbătoare 1 septembrie - Zi mare în calendarul ortodox chiar în prima zi de toamnă

Ortodoxe
Începutul anului bisericesc;
Sf. Cuv. Dionisie Exiguul (cel Smerit); Sf. Cuv. Simeon Stâlpnicul (Tedeum)

Greco-catolice
Sf. cuv. Simeon Stilitul; Serbarea Psf. Născătoare din Miasine; Sf. m. Aitala; Sf. 40 femei m.; Sf. diac. Ammun; Sf. m. Calist, Evod, Ermoghen; Amintirea lui Iisus Fiul lui Navi. Indictionul - Începutul anului nou bisericesc

Romano-catolice
Ss. Egidiu, abate; Iosua

Anul Nou bisericesc începe în ziua de 1 septembrie.

Biserica sărbătorește începutul anului nou în prima zi a lunii septembrie, pentru faptul că în această zi, într-o sâmbătă, ziua sfântă, de odihnă, a poporului israelit, Mântuitorul Iisus Hristos Și-a început activitatea Sa publică.

Mântuitorul Hristos a intrat în sinagogă și citind cuvintele prorocului Isaia, care profețeau despre Persoana Sa dumnezeiască, a spus: "Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns ca să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiți cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea și celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsați. Și să vestesc anul plăcut Domnului" (Isaia 61, 1-2 și Luca 4, 18-19).

Data la care se sărbătorește Anul Nou bisericesc a fost stabilită de către Sfinții Părinți la Sinodul I de la Niceea (325).

* Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul (470-545), monah din Dobrogea, numit Cel Mic sau Smerit, a avut temeinice cunoștințe de astronomie. El a stabilit la vremea lui pascalia sau data sărbătoririi Paștelui și a fixat cronologia erei creștine, luând pentru prima dată ca punct de plecare pentru numărarea anilor Nașterea Mântuitorului ca anul 1 al erei creștine.

După ce a petrecut o perioadă la Constantinopol, Sfântul Dionisie a mers la Roma, unde a fost hirotonit preot. A tradus în limba latină lucrările Sfinților Grigorie de Nyssa, Chiril al Alexandriei și Proclu al Constantinopolului.

* Sfântul Cuvios Simeon Stâlpnicul s-a născut în ținutul Ciliciei, la sfârșitul secolului al IV-lea. A plecat de tânăr la o mănăstire unde a fost primit după șapte zile, timp în care a fost lăsat să aștepte la poartă fără mâncare și apă.

În viața monahală a practicat o asceză foarte severă. Între mijloacele la care a recurs spre a-și supune trupul iar mintea să fie înălțată la Dumnezeu, în rugăciune, a fost și acela de a-și înfășura tot corpul, pe sub haine, cu o funie din frunze de palmier, extrem de tăioase, care îi provoca răni îngrozitoare, adânci până la os.

Starețul mănăstirii considerând că acest fel de trăire nu era firesc și nu se potrivea cu al Sfinților Părinți l-a scos din mănăstire. După ceva timp însă l-a căutat și l-a adus înapoi.

De altfel chiar și părinții acelor vremuri trăitori în pustie, auzind de nevoința acestui monah, au trimis să fie încercat duhul său, ca nu cumva să nu fie potrivit cu trăirea ortodoxă, care presupune ascultare desăvârșită.

În vremea în care Cuviosul se urcase pe un stâlp înalt, părinți au trimis un sol să îi spună să coboare și în cazul în care ar fi ascultat să îl lase să trăiască așa cum a ales, însă dacă s-ar fi împotrivit să îl coboare jos cu forța.

Pentru ascultarea sa l-au lăsat părinții pe stâlp, pe care îl tot înălța. În acest fel Cuviosul Simeon a devenit primul "stâlpnic" sau "stilit", inaugurând un mod de viață ascetic impresionant dar foarte greu de imitat.

Despre cât de cunoscut devenise Sfântul Simeon se spune că stând pe stâlp "ca o făclie în sfeșnic, lumină lumii s-a arătat, luminând neamurile păgâne întunecate cu idoleasca închinare și povățuindu-le la cunoștința adevăratului Dumnezeu (...) deși stătea la un loc, pe mulți la credință i-a adus, ca și cum cineva ar străbate lumea învățând și propovăduind. Că puteai să vezi acolo iviriți, perși și armeni primind dumnezeiescul Botez" (Viețile Sfinților).

"Noaptea toată și ziua, până la ceasul al nouălea, stătea la rugăciune; după al nouălea ceas dădea învățătură celor ce se întâmplau acolo; apoi asculta nevoile și cererile tuturor celor ce veneau la dânsul și pe bolnavi îi tămăduia cu rugăciunea. După aceea îmblânzea certurile și pricinile omenești și făcea pace. Apoi apunând soarele, iar se întorcea la rugăciune" (Viețile Sfinților).

Pe lângă această rânduială zilnică, Sfântul Simeon trimitea scrisori în multe părți ale Bisericii, demnitarilor și împăraților pentru întărirea adevărului de credință în fața ereziilor care tulburau creștinătatea, îndemnând spre frica de Dumnezeu, spre milostivire și dragoste și învățând mult pe toți pentru folosul sufletesc.

Printre vizitatorii chiliei sale de pe stâlpul care ajunsese în cele din urmă la 36 de coți (aproximativ 24 de metri) se numără și patriarhul Antiohiei, Domus (441-450), precum și împărații bizantini Teodosie II (408-450), Marcian (450-457) și Leon I (457-474).

A murit în anul 460, la înmormântarea sa participând numeroși episcopi și mulțime de popor credincios, moaștele sale au fost duse în Antiohia.