Cultura· 2 min citire

PASTILA PENTRU SUFLET - Ce reprezintă icosul - Toți credincioșii trebuie să știe asta

Pastila pentru suflet

Pastila pentru suflet

Scris de Dan Istratie Publicat: 8 aug. 2022, 07:28

Rugăciune zileiRugăciunea tămăduitoare de Sfântul Ștefan“Sfinte mare mucenice al lui Hristos Ștefane, cel ce ai preaslăvit pe Dumnezeu în trupul tău de mucenic, nu ne trece cu vederea pe noi, cei cuprinși de ispite și de nevoi, ci te roagă Preamilostivului Dumnezeu ca să împace lumea aceasta și să depărteze de la noi pe tot vrăjmașul pornit asupra noastră, pentru păcatele noastre. Roagă-te pentru noi, sfinte al lui Dumnezeu, cu aceeași căldură cu care te-ai rugat pentru ucigașii tăi! Roagă-te să depărteze de la noi tot păcatul, ispita, necredința, necazul, boala și mustrarea Lui cea dreaptă și să ne apere pe noi, poporul Său. Ca prin rugăciunile tale fiind mântuiți, să lăudăm nespusa bunătate a lui Dumnezeu în vecii vecilor. Amin!”

Gândul zilei

„Maica Domnului ne întinde nu  doar brațele, ci ea ne oferă <<casa>> inimii milostive, miloase și generoase, iertătoare și iubitoare! Ne-a spus că a îmbrăcat halatul alb de doctor pentru orice suflet din orice familie, din orice localitate în același timp!”- Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos

Știai că?

Icosul reprezintă o formă de tropar ce face parte dintr-un canon. Imediat după condac, acesta se situează după cea de-a șasea odă. Cuvântul icos vinde din limba greacă și înseamnă casă. Cele mai multe dintre acatiste au în general un număr de 12 icoase. Din forma grecească originală, acatistul Maicii Domnului are 24 de icoase, acestea fiind împărțite în patru grupe.

Pilda zilei

 Liniștea sufletească

La un dineu, se găsea, printre musafiri, și un ateu – om rău, lipsit de credință – care l-a întrebat la un moment dat pe creștinul de alături:
– De unde știi tu că Dumnezeu te-a iertat pentru păcatele tale sau că îți ascultă rugăciunile, când, de fapt, nu vezi nimic din toate acestea?
– Dar tu, îl întrebă la rândul său creștinul, de unde știi dacă este zahăr în ceaiul pe care îl bei acum?
– Cum de unde? Simt gustul zahărului.

Citește continuarea pe Realitateaspirituala.net.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Cultura