Europarlamentare 2019. Regatul Unit organizează joi alegeri pentru Parlamentul European, un scrutin care ar urma să ilustreze frustrarea în creștere de ambele părți ale divizării provocate de Brexit, la aproape trei ani după ce țara s-a pronunțat pentru ieșirea din Uniunea Europeană, comentează miercuri Reuters, citată de Agerpres.
Europarlamentare 2019. Alegerile, la care britanicii nu s-ar fi așteptat să participe, sunt rezultatul impasului la care s-a ajuns la Londra după ce acordul negociat de premierul Theresa May cu Bruxellesul a fost respins deja de trei ori în parlamentul britanic.
Regatul Unit urma să părăsească UE cu aproape două luni în urmă, dar după ce Brexitul a fost deja amânat de două ori, încă este neclar cum, când sau dacă ''divorțul'' va mai avea loc. Data limită a fost stabilită pentru 31 octombrie.
Opiniile în rândul britanicilor, care au votat în proporție de 52% pentru a ieși din Uniunea Europeană, sunt polarizate, sondajele de opinie indicând că partidele pro-Brexit și pro-EU ar urma să obțină voturi în dauna Partidului Conservator, aflat la putere, și a opoziției laburiste.
Potrivit datelor oferite de YouGov, doar unul din cinci britanici care au votat pentru conservatori la ultimele alegeri parlamentare, din 2017, intenționează să voteze joi cu Partidul Conservator, în timp ce 62% dintre ei ar urma să voteze pentru Partidul Brexit, fondat de euroscepticul Nigel Farage.
În schimb, Partidul Laburist va pierde voturi în favoarea formațiunilor care susțin rămânerea țării în Uniunea Europeană.
Rezultatul votului va spori și mai mult presiunile asupra guvernului condus de Theresa May, după ce conservatorii au înregistrat un eșec la alegerile locale desfășurate la începutul acestei luni, adaugă Reuters.
Peste 40 de milioane de alegători britanici, care își vor desemna pe cei 73 de reprezentanți în Parlamentul European, vor vota între orele locale 07:00 și 22:00 (06:00 și 2100 GMT), primele rezultate urmând să fie anunțate pe 26 mai la ora 21:00 GMT.
Guvernul May a anunțat că, în cazul în care țara părăsește UE până la finalul lunii iunie, noii eurodeputați britanici nu își vor prelua mandatele.