Politica· 5 min citire

Restricțiile de circulație din Piața Unirii, ridicate de luni. Daniel Băluță: „Ne-am ținut de cuvânt”

Daniel Băluță, primarul Sectorului 4

Daniel Băluță, primarul Sectorului 4

Publicat6 sept. 2026, 12:42
SursăRealitatea PLUS

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat că restricțiile de circulație instituite în Piața Unirii, în zona Cantemir – Restaurant Horoscop, vor fi ridicate începând de luni. Măsura vine odată cu începerea noului an școlar, când traficul din București revine la valori ridicate.

Edilul a precizat că intervențiile la planșeul Unirii vor continua, însă lucrările se vor desfășura în interiorul șantierului, fără a mai afecta circulația rutieră din zonă.

Începând de maine ridicăm restricțiile de circulație din Piața Unirii din zona Cantemir Restaurant Horoscop, pe care le-am introdus la începutul verii. Exact așa cum le-am promis oamenilor.

Mâine începe școala. Traficul în București va reveni la valorile sale obișnuite, iar noi ne-am ținut de cuvânt. Pentru asta, vreau să le mulțumesc, în primul rând, constructorilor: pentru seriozitate, pentru mobilizare și pentru efortul uriaș pe care l-au făcut aici, zi de zi.

S-a lucrat mult, s-a lucrat repede, și mai ales s-a lucrat bine. Iar rezultatul se vede: când am început acest proiect pe data de 10 iunie, anul trecut, probabil că au fost destui cei care s-au gândit: "gata, ani de zile vom avea o groapă imensă în mijlocul Bucureștiului".

Ni s-a spus că va fi un șantier interminabil. Că centrul orașului va rămâne blocat. Că nu se poate mai repede. Ei bine, am demonstrat că se poate. Și mai cred că am demonstrat ceva foarte important: România are constructori extraordinari. Are ingineri foarte buni, are specialiști foarte buni, și are oameni care știu să facă lucrări mari, complicate, la standarde ridicate.

Trebuie doar să avem încredere în ei. Pentru că românii pot construi bine. Aici nu am reparat pur și simplu niște bucăți de beton; am intervenit asupra unei structuri vechi de aproape 100 de ani, aflate într-o stare avansată de degradare, și care reprezenta un pericol real pentru centrul capitalei. Azi, vechiul planșeu nu mai există. În locul lui construim o structură nouă, modernă și sigură.

Asta este, de fapt, miza acestei lucrări: siguranța oamenilor. De astăzi înainte, lucrările noastre se vor desfășura în interiorul șantierului, iar obiectivul nostru este ca, până la sfârșitul acestui an, să terminăm întreaga placă de beton a noului planșeu. Și sunt convins că vom reuși.

În paralel, împreună cu specialiștii ApaNova, vom readuce și fântânile în poziția inițială. După aceea, alături de Primăria Capitalei și de Primarul General, vom găsi cea mai bună soluție pentru refacerea parcului Unirii, mai verde și mai practic decât a fost înainte. Probabil că ați observat și utilajul care lucrează aici, în apropierea noastră. Se forează și se pregătesc piloții pentru un alt proiect extrem de important. Aici va fi realizat puțul de lansare pentru utilajele de tip TBM, care vor lucra în subteran, fără să fie nevoie să facem noi gropi.

Cu ajutorul lor, vom realiza traseul conductelor de preaplin. Sunt conducte de mari dimensiuni, care vor putea prelua atunci când va fi nevoie surplusul de apă al Dâmboviței și îl vom transporta în siguranță mai departe. De ce facem asta? Pentru că infrastructura unui oraș trebuie pregătită nu doar pentru ceea ce se întâmplă astăzi, ci pentru tot ceea ce se poate întâmpla peste 10, 20 sau 50 de ani.

Vedem cu toții ce se întâmplă în lume. Noi nu avem voie să așteptăm să se întâmple o nenorocire. Și abia după aceea să căutăm soluții. Trebuie să prevenim. Și exact asta facem aici. Împreună cu specialiștii de la APR Române, cu Primăria Capitalei, cu ApaNova și cu constructorii, facem tot ceea ce ține de noi pentru ca această zonă critică din centrul Bucureștiului să fie sigură. Sigură pentru oameni, sigură pentru trafic, sigură pentru infrastructura orașului. Și mai avem aici un proiect: noua cale de acces către stațiile de metrou Piața Unirii.

Lucrăm la el împreună cu Primăria Capitalei și cu Metrorex, și în acest moment parcurgem toate etapele necesare pentru emiterea autorizației de construire. Important este că lucrările pe care le vom realiza aici nu vor afecta traficul rutier și nici circulația pietonală.

Vom lucra astfel încât orașul să poată funcționa normal. Înainte de a încheia, pentru ca mâine începe școala, vreau să le urez tuturor copiilor din București mai ales celor din sectorul 4: mult succes în noul an școlar. Să aibă rezultate bune, să meargă cu drag la școală și, mai ales, să fie sănătoși. Le urez multă putere profesorilor și le mulțumesc părinților pentru tot efortul pe care îl fac pentru copiii lor.

Și dacă tot vorbim despre școală, vreau să vă spun un lucru care, pentru noi, a fost și rămâne esențial: modernizarea și punerea în siguranță a tuturor școlilor și grădinițelor din sectorul 4 a fost, este și va rămâne o prioritate. Și pentru asta am căutat bani, peste tot unde au existat fonduri disponibile.

Naționale sau europene. Pentru că eu am spus întotdeauna: dacă există un euro pe care îl putem aduce în sectorul 4 și investi pentru oameni, avem obligația să-l luăm. Așa am procedat cu PNRR-ul, care tocmai s-a încheiat. Din acest program, sectorul 4 a atras aproximativ 420 de milioane de euro.

Cu acești bani, am renovat și consolidat 13 unități de învățământ, am construit 2 clădiri noi pentru școli și am dotat 57 de unități de învățământ. Aproape 39.000 de elevi beneficiază de aceste investiții.

Tot din PNRR am construit de la zero noul Centru de Diagnostic, Cercetare și Tratament al Tuberculozei, de pe Calea Șerban Vodă, un spital nou și modern pentru întreg Bucureștiul. Totodată, am reabilitat 201 blocuri. Asta înseamnă 12.415 apartamente, adică 12.415 familii.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica