Ziua Națională a României. Ce știu românii despre Ziua Națională. Răspunsuri neașteptate

Ziua Națională a României. Ce știu românii despre Ziua Națională. Răspunsuri neașteptate
ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI. La 97 de ani de la Unirea Transilvaniei cu patria mamă, unii cetățeni au cam uitat ce s-a întâmplat la 1 Decembrie 1918. Unii cred că marea unire a fost înfăptuită de Mihai Viteazu, alții că s-a unit Muntenia cu Transilvania. Însă, românii pare că sunt și mai în ceață când vine vorba despre cea de-a doua sărbătoare națională, 10 mai. Atunci sunt marcate trei momente istorice: începutul domniei lui Carol I, Independența de stat și încoronarea primului rege al României.
ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI. Ce știu oamenii despre această sărbătoare, dar și despre cea din ziua de 10 mai, aflați din materialul următor.
Românii s-au lăudat că știu ce sărbătorim pe 1 decembrie. Fiecare, însă, cu varianta lui. Cât despre cea de a doua sărbătoare națională a României, nimeni nu pare să știe prea multe.
"Pe 1 decembrie ce sa se intample? E ziua Nationala. La Alba Iulia. Zi Nationala, Unirea Principatelor cu Ardealul e una singura". "Si 10 Mai?" "A da. Nu stiu daca zece mai. Ce era candva a regelui, dupa, in comunism a devenit Ziua Muncii, asa ceva".
"Unirea Principatelor Romane. Moldovei cu Tarile Romane". "Unde s-a intamplat?" "La Alba Iulia, cred" "Cate zile nationale avem?" "Chiar nu stiu. Asta e ca ordin numeric sau..? Pai 1 decembrie, sarbatorile religioase". "10 Mai vă spune ceva?" "Ziua regalitatii, asta e altceva. Da".
"Ziua Nationala a Romaniei. Cand s-a unit Muntenia cu Transilvania. "Da puiu, Ziua Nationala. Da mai avem. Sarbatorile ntulacum. Lasa tu Sfântul Andrei..A ziua Regalitatii. E asta cum nu prea am fost regalista, oricum imi sunt foarte dragi".
Semnificația de 1 decembrie o știa și acest tânăr, 10 Mai, însă, este o necunoscută și pentru el.
"Unirea Romaniei cu Transilvania. Că deja se numea Romania la 1918. Nu mai stiu sub ce conducere". "Cate zile nationale are România?" "1 decembrie. Una singura. Stii tu mai multe?" "10 Mai nu iți spune nimic?". "Nu, chiar nu".
Au fost și alții care au picat testul la capitolul ,,Unirea sub conducerea lui..".
"Sarbatorim Ziua Națională a Romaniei. In 1918 s-a intamplat Unirea. Romania si-a capatat definitiv independenta si a intrat in granitele normale". "Au mai fost si altele". "Unirea de la 1859 a lui Cuza. Asta e unirea infaptuita in 1918 de la Alba Iulia de catre Mihai Viteazul, Unirea Principatelor Romane".
Ziua Națională a României este marcată și anul acesta de Google printr-un Doodle special. Imaginea de anul acesta face trimitere la Coloana Infinitului, sculptura legendară a lui Brâncuși.
Ziua Națională a României este sărbătorită și în 2015 de Google printr-o grafică specială. Motorul de căutare a celebrat în fiecare an Ziua Națională a țării noastre prin desene inedite cu trimitere la detalii din patrimoniul național.
Ziua Națională a României este simbolizată în 2015 prin Coloana Infinitului, opera lui Brâncuși:

Una dintre cele mai interesante imagini a fost prezentată în urma unui concurs de 1 Decembrie 2012:

Ziua Națională a României 2014:

Ziua Națională a României 2011:

Ziua Națională a României 2010:

Ziua Națională a României 2009:

ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI. Premierul Dacian Cioloș a postat, luni seară, pe contul său de Facebook, un mesaj cu ocazia Zilei Naționale a României, celebrată pe 1 decembrie. "Vrem să ne mândrim și cu prezentul, nu doar cu istoria României", a transmis Dacian Cioloș. Totodată, șeful Executivului le-a promis românilor că se va strădui ca, în mandatul său, ca România să ia drumul decenței, al speranței și al meritelor recunoscute.
"Acum, după 97 de ani, a fi împreuă rămâne un țel pentru românii din întreaga lume: pentru cei de acasă, pentru cei din imediata apropiere a țării sau pentru toți cei risipiți în lumea largă. 1 decembrie este ziua în care ne simțim cu toții că suntem români și că, a fi împreună, indiferent unde suntem poate fi acel sentiment care să ne facă să vrem mai mult de la locul pe care îl numim acasă. Și aici, acasă, vrem o țară cu care să ne mândrim nu doar pentru istoria ei, ci și pentru prezentul ei, o țară unde decența și speranța sunt împreună, respectul fiecăruia, meritele îi sunt recunoscute, unde guvernarea se dedică țării, iar rezultatele se văd. Aceasta este țara în care eu vreau să fiu prim-ministru, și atâta timp cât voi ocupa această poziție, mă voi strădui să stabilesc această direcție în care să ne îndreptăm. La mulți ani România, la mulți ani români, oriunde vă aflați!", a transmis Dacian Cioloș.
ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI. ''Cu ocazia Zilei Naționale a României, le doresc prietenilor noștri români, care ne-au arătat solidaritate în cele mai dificile momente, prosperitate, unitate și, așa cum sugerează și imnul 'Deșteaptă-te, române!', puterea de a construi un viitor și un destin așa cum și-l doresc. La mulți ani, România! Trăiască România! Trăiască Franța! Trăiască prietenia româno-franceză!'' a scris marți, ambasadorul François Saint-Paul, pe pagina sa de Facebook.
Locul în care acum 97 de ani se realiza Marea Unire este uitat anul acesta de politicieni. Anul trecut, Klaus Iohannis, abia ales în funcția de președinte, a mers la Alba Iulia. Acum, însă, șeful statului, premierul și sefii camerelor vor fi prezenți de 1 Decembrie la parada militară organizată la București.
La Alba Iulia vor fi prezenți doar vicepremierul Vasile Dâncu și ministrul Comunicațiilor, Marius-Raul Bostan.
ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI Pentru prima dată de 1 decembrie, președintele țării nu mai ține nicio recepție, în semn de respect pentru victimele incendiului din clubul Colectiv. Și tot pentru prima dată, al doilea om în stat va face pe 2 decembrie o ședință solemnă la Senat.
Politicienii aleg anul acesta Bucureștiul, pentru sărbătorirea Zilei Naționale. Klaus Iohannis va transmite de la Cotroceni un mesaj de 1 decembrie, iar de la ora 11 va merge în Piața Constituției. Apoi va avea o viceoconferință cu militarii din teatrele de operații și va decora mai mulți ofițeri.
La parada militară și-au anunțat prezența și premierul Dacian Cioloș, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu și președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea.
Înainte de ceremonie, social democrații vor merge în parcul Carol, la Monumentul Ostașului Necunoscut. Apoi, șeful PSD, Liviu Dragnea, va participa și la paradă, unde vor fi prezenți, și șefii PNL, Alina Gorghiu și Vasile Blaga. Cei doi au vrut să meargă la Alba Iulia, dar au rămas totuși în București, pentru că miercuri urma să aibă loc votul cu privire la reținerea și arestarea lui Dan Șova și înainte de plen vor avea o ședință cu parlamentarii.
ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI Dacă anul trecut la Alba Iulia a mers președintele ales, anul acesta, Cotroceniul trimite un consilier - pe Sergiu Nistor, iar de la Guvern vor fi prezenți în cetatea Marii Uniri vicepremierul Vasile Dâncu și ministrul comunicațiilor, Marius Bostan.
Pe de altă parte, pentru prima dată de 1 decembrie, președintele țării nu mai ține nicio recepție, în semn de respect pentru victimele incendiului din clubul Colectiv. Totodată, președintele Senatului va face pe 2 decembrie, pentru prima dată, o ședință solemnă la Senat. Social-democrații spun că, după plen, Călin Popescu Tăriceanu ar vrea să ciocnească și o cupă de șampanie, alături de invitații săi. Șeful Senatului i-a chemat la ședința solemnă pe toți membrii guvernului, foștii președinți, ambasadorii și Klaus Iohannis. Președintele țării a refuzat, însă, invitația.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























