Actual· 3 min citire

Moțiunea PNL și PMP prin care se cerea demisia ministrului Fondurilor Europene, respinsă

Moțiunea PNL și PMP prin care se cerea demisia ministrului Fondurilor Europene, respinsă

Moțiunea PNL și PMP prin care se cerea demisia ministrului Fondurilor Europene, respinsă

Publicat9 apr. 2018, 21:45
Actualizat10 apr. 2018, 18:40

Senatul a respins, în ședința plenului de marți, moțiunea simplă "Absorbția banilor comunitari, o catastrofă marca PSD-ALDE" împotriva ministrului de resort, Rovana Plumb, înaintată de grupurile parlamentare ale PNL și PMP.

UPDATE: În favoarea moțiunii au votat 40 senatori, 72 s-au pronunțat împotrivă, unul s-a abținut. Votul a fost secret electronic. 

"Pe perioada 2014-2023, România are la dispoziție o alocare financiară totală de 42,3 miliarde de euro fonduri europene. România a beneficiat până în prezent de 46,7 miliarde de euro fonduri europene, din care 9,7 miliarde de euro în exercițiul financiar actual, 2014-2020. Conform Comisiei de Prognoză, în perioada 2008-2016, impactul fondurilor europene asupra dezvoltării României a fost incontestabil. Astfel, PIB real cumulat la finele acestui interval a fost cu 13,6% mai mare decât ar fi fost în absența acestor fonduri. Volumul total al consumului privat a depășit cu 22,2% nivelul estimat, corespunzător ipotezei în care nu ar fi fost implementate fonduri europene", a explicat Plumb.

Ea a precizat că în 2017, când PSD a preluat guvernarea, în afară de sumele de prefinanțare virate de Comisia Europeană, niciun euro nu fusese solicitat la rambursare.

Textul moțiunii, semnat de 35 de senatori PNL și PMP, este citit de liberalul Eugen Pîrvulescu. Semnatarii îi solicită ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, să demisioneze, acuzând dezastrul managementului fondurilor structurale în România.

"România are o șansă majoră de a se dezvolta și de a deveni cu adevărat un stat european, cu un nivel de trai la nivelul statelor din Europa de Vest. Această oportunitate este oferită de fondurile europene, fonduri care pot contribui la creșterea calității vieții românilor. Rata absorbției aferentă programării bugetare 2014 – 2020 a ajuns, la sfârșitul anului 2017, la doar 10,1%, majoritatea Programelor Operaționale care gestionează Fondurile Europene Structurale și de Investiții de care România beneficiază au avut rezultate catastrofale", se arată în textul moțiunii.

Stimată doamnă ministru Rovana Plumb, dacă aveți decența necesară, vă solicităm în mod expres să demisionați de la conducerea Ministerului Fondurilor Europene! Ați dovedit că nu sunteți în stare să aduceți în țară banii pe care Uniunea Europeană ni i-a pus la dispoziție. Uniunea ne dă, dar nu ne bagă și în traistă", se arată în document.

Senatorii PNL și PMP afirmă că "incompetența, lipsa de profesionalism, însemnând inclusiv lipsa de criterii de performanță aplicate funcționarilor care ar trebui evaluați în funcție de proiectele implementate cu succes, delăsarea, lipsa de transparență de la nivelul ministerului responsabil cu gestionarea fondurilor comunitare au dus la situația în care suntem astăzi".

"Atragem atenția asupra situației critice în care ne aflăm și cerem încă o dată demisia doamnei ministru a Fondurilor Europene, Rovana Plumb", transmit semnatarii moțiunii, scrie agerpres.ro.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News