Ziua internațională a munților, celebrată la 11 decembrie, a fost proclamată în 2003 de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluția 57/245 și urmărește să încurajeze comunitatea internațională de a organiza evenimente la toate nivelurile pentru a sublinia importanța dezvoltării durabile a zonei montane.
Proclamarea acestei zile este rezultatul succesului Anului internațional al munților desfășurat în 2002. Inițiativa a condus la crearea de comitete naționale și alianțe, cu scopul declarat al creării Parteneriatului internațional pentru punerea în valoare a regiunilor montane, relatează Agerpres.
Pentru anul 2023, tema propusă este "Restabilirea ecosistemelor montane", potrivit http://www.un.org. care urmărește creșterea gradului de conștientizare cu privire la relevanța ecosistemelor montane și găsirea celor mai bune practici și investiții care să construiască reziliența, să reducă vulnerabilitatea și să crească capacitatea munților de a se adapta la amenințările zilnice și la evenimentele climatice extreme.
Munții reprezintă căminul a 15% din populația lumii și pentru aproximativ jumătate din biodiversitatea planetei. Conservarea acestora reprezintă un factor cheie pentru dezvoltarea durabilă. Aceștia furnizează mijloace de subzistență și asigură un trai decent pentru milioanele de oameni din întreaga lume care trăiesc în zone montane, iar alte câteva milioane de persoane beneficiază de pe urma acestei bogății naturale.
Zonele montane joacă un rol important în ce privește creșterea economică sustenabilă. De asemenea, furnizează apă dulce, energie și hrană - resurse cheie pentru viață. În arealele montane se înregistrează și o incidență ridicată a sărăciei, aceste zone fiind vulnerabile în fața schimbărilor climatice, a defrișărilor, a degradării terenului și a dezastrelor naturale.