Zi decisivă pentru Maior și Oprea

Friday, 27 September 2019, 07:27, Sursă: REALITATEA.NET

Astăzi se decide soarta dosarului în care sunt vizați fostul șef al SRI George Maior și fostul ministru al Internelor Gabriel Oprea, transmite Realitatea TV.

Adaugă părerea ta

Procurorii anticorupție cer Tribunalului București să dea undă verde redeschiderii investigației.

Dosarul a pornit de la o plângere făcută de omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu. El a reclamat la Direcția Națională Anticorupție că, în urmă cu mai mulți ani, Gabriel Oprea i-ar fi cerut sute de mii de euro.

Banii ar fi fost necesari pentru campania lui Victor Ponta de la prezidențialele din 2014. Discuția ar fi avut loc în prezența lui George Maior. Cei vizați de denunț au negat acuzațiile.

George Maior, audiat la DNA în dosarul vizitei lui Liviu Dragnea în SUA: ”A fost o discuție plăcută”

Ambasadorul României în SUA, George Maior, a fost audiat în 10 septembrie de procurorii anticorpuție. După audieri, acesta a declarat că a fost audiat în calitate de martor în dosarul vizitei lui Liviu Dragnea în Statele Unite.

George Maior a afirmat, după audierea sa la DNA, că dosarul vizează vizita fostului președinte al Senatului în SUA.

Ambasadorul român în Statele Unite a mai spus că a fost audiat în calitate de martor.

"Dosarul este în procedură nu pot să ofer detalii, dar discuția a fost foarte plăcută", a mai spus acesta.

"Demult timp voiam să vin, discuție foarte plăcută cu domnii procurori, Ce informații există, am dat", a mai afirmat Maior.

Audierile au durat aproximativ 3 ore și jumătate.

Conform surselor Realitatea TV, George Maior ar fi audiat ca martor. Cel mai probabil, audierile vizează dosarul Broidy, cel care s-ar fi ocupat de vizita lui Liviu Dragnea și a lui Sorin Grindeanu în Statele Unite.