Președintele Volodimir Zelenski a sugerat în mod deschis, pentru prima dată de la începutul războiului, posibilitatea de a negocia un armistițiu parțial cu Rusia pentru a reduce intensitatea conflictului. Mutarea lui Zelenski poate fi interpretată ca o reacție în fața reticenței Occidentului față de "planul său pentru victorie", în care solicită asistență militară urgentă pentru a forța Rusia să negocieze o pace care să nu implice cedarea teritoriului ucrainean.
"Noi nu le atacăm infrastructura energetică, iar ei nu o atacă pe a noastră. Ar putea duce acest lucru la încheierea fazei fierbinți a războiului? Cred că da", a declarat Zelenski săptămâna trecută în cadrul unei întâlniri cu jurnaliștii.
Potrivit presei anglo-saxone din această săptămână, care citează surse apropiate de dosar, reprezentanți ucraineni și ruși ar fi inițiat deja contacte pentru o astfel de încetare a atacurilor reciproce asupra obiectivelor legate de sistemul energetic, ceea ce ar oferi Kievului asigurarea că va putea face față iernii fără alte bombardamente asupra centralelor sale electrice și ar pune capăt distrugerii rafinăriilor rusești de către dronele ucrainene, relatează miercuri EFE, preluată de Agerpres.
Discuțiile pentru un armistițiu la acest capitol ar viza reluarea unui proces care a început deja în vară cu medierea Qatarului, care continuă să faciliteze contactele între cele două tabere beligerante, și care a fost subminat, așa cum s-a spus atunci, de începerea în primele zile ale lunii august a operațiunii transfrontaliere ucrainene în regiunea rusă Kursk, unde Kievul controlează o parte din teritoriu.
Garantarea securității energetice este unul dintre cele zece puncte ale așa-numitei "formule de pace ucrainene", un document alcătuit din zece propuneri, printre care și solicitarea ca Rusia să se retragă din toate teritoriile pe care le ocupă în Ucraina.
Proiectul cu această "formulă de pace" a fost discutat în cadrul unui prim summit internațional desfășurat în iunie în Elveția.
Problema securității energetice (în special cea nucleară) a fost, împreună cu cererea de a permite libertatea de navigație în Marea Neagră și Marea Azov pentru a garanta exporturile de alimente, unul dintre cele trei puncte incluse în comunicatul final semnat de aproximativ 80 de țări și organizații internaționale.
Al treilea punct aprobat de semnatari a fost cel care propunea eliberarea tuturor prizonierilor de război de ambele părți și returnarea către Ucraina a adulților aflați în captivitate în Rusia și a copiilor deportați sau strămutați.
În așa-numitul său "plan pentru victorie", Zelenski solicită aliaților săi să furnizeze imediat armatei ucrainene suficient echipament militar și armament cu rază lungă de acțiune pentru a stabiliza frontul și pentru a începe să atace mai sistematic ținte de pe teritoriul rus.
Conform calculelor Kievului, dacă principalii săi parteneri ar pune în aplicare planul, Rusia ar fi obligată să se așeze la masa negocierilor cu privire la "formula de pace" în cadrul unui al doilea summit internațional pe care Ucraina spera să îl organizeze până la sfârșitul anului.
Niciunul dintre aliații Ucrainei capabili să ofere acest nivel de asistență militară nu a dat semne de interes pentru a îndeplini respectivele cereri ale Kievului, care pentru moment trebuie să se mulțumească să rămână în defensivă pe linia frontului, arătându-se în același timp deschis față de un compromis punctual ce nu va pune capăt ostilităților, dar ar ajuta ambele părți să facă față uzurii a peste doi ani lungi de război, mai notează EFE.