Președintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a dedicat discursul său de duminică, din ziua de război cu numărul 200, apărătorilor Ucrainei, el mulțumindu-le tuturor celor din armată, de la infanterie și până la forțele aeriene, forțele navale și serviciile de informații.
“Este ziua 200 de resistență. De luptă. Războiul poporului nostru. Pentru libertate, pentru independență, pentru dreptul de a fi. În aceste 200 de zile, au reușit multe, dar ce este cel mai important, drept urmare și cel mai dificil, urmează. Și vreau să le dedic acest discurs celor care sunt înainte. Cărora le este cel maai greu acum, când fac cel mai important lucru.
Aceștia sunt toți apărători ai Ucrainei. Toți cei care au rezistat cu curaj timp de 200 de zile, fiind exact motivul pentru care Ucraina rezistă. Puternică și de aceea suntem liberi. De nezdrobit și de aceea suntem independenți. Luptătorii nooștri, care l-au oprit pe inamic într-un mod eroic, acum îi împing pe ocupanți în afară către nord, sud și est. În toate direcțiile, dar mișcându-se într-o singură direcție – înainte și către victorie.
200 de zile de rezistență ucraineană. Aproape 5000 de ore. Aproape 300.000 de minute. Aproape 20 de milioane de secunde. Și tot atâtea motive pentru a le spune ‘mulțumesc’ tuturor celor care au făcut asta posibil. De milioane de ori. Să le spunem că noi credem în ei, credem în victoria lor”, a spus Zelenski, citat de G4Media.ro.
Liderul de la Kiev a făcut la distrugerile aduse de armata ucraineană invadatorilor ruși și despre zonele apărate și eliberate.
“Le mulțumesc tuturor celor care în 200 de zile au distrus peste 2.000 de tancuri inamice, 4.500 de vehicule blindate, peste 1.000 de sisteme de artilerie inamice, 250 de avioane și 200 de elicoptere, aproape 1.000 de drone, 15 nave și ambarcațiuni, mii de alte echipamente ale inamicilor. Au eliberat sute de orașe și sate. Au distrus planurile inamicilor. Au apărat Kievul. Ne-au salvat capitala și astfel ne-au menținut credința în victorie. Care au apărat Harkiv, Mikolaiv, Cernihiv, Odesaa, Zaporojie, Dnipro. Au apărat Mariupol și Azovstal. Au eliberat regiunea Kiev, regiunea Jîtomîr, regiunea Cernihiv, regiunea Sumî. Bucha, Irpin, Borodianka, Vorzel, Hostomel, Makariv, Ohtîrka, Sumî. Și acum Balaklia, Izium, Kapiansk. Toți cei care au eliberat, eliberează și vor elibera toate teritoriile temporar ocupate ale Ucrainei. (…) Care au muncit la 200 la sută în aceste 200 de zile”, a mai spus președintele Ucrainei.
“Inamicii au spus că s-au rătăcit, că merceau la un exercițiu. I-ați învățat multe. Abilitatea de a se îmbrăca repede și a pleca de pe pământul nostru și înțelegerea faptului că prin abandonarea echipamentelor și armelor acest lucru se poate face mult mai rapid și mai ușor.
Mulți nu vor uita niciodată ce îi așteaptă pe toți musafirii nepoftiți în Ucraina. Luptătorii noștri.
Astăzi, toată lumea observă acțiunile noastre în nordul, sudul și estul Ucrainei. Lumea este impresionată. Inamicul este panicat. Ucraina este mândră de voi, crede în voi, se roagă pentru voi și vă așteaptă.
Calea către victorie este una dificilă. Dar suntem siguri: voi sunteți capabili. Veți ajunge la frontiere, în toate secțiunile. O să ne vedeți frontierele și o să vedeți spatele inamicilor. O să vedeți strălucirea din ochii oamenilor noștri și a călcâielor ocupanților. Ei le vor numi “gesturi de bunăvoință”. Noi o vom numi victorie.
Credem în voi, în cei care și-au făcut treaba riscându-și viața, apărându-și țara în toate cele 200 de zile, la -15 grade Celsius sau la +35 de grade, la ora 02.00 noaptea sau la 06.00 dimineața, sau într-o zi normală de luni sau de Ziua Independenței, în ciuda oboselii, tensiunii și pericolului.
Care au fost pregătiți. Care nu acordă atenție zvonurilor și bârfelor. Care nu citesc știri false pe internet, ci scriu istorie în viața reală. Istoria independenței. Istoria victoriei. Istoria Ucrainei. Luptătorii noștri, apărătorii noștri. Pentru noi, voi sunteți categoric prima armată din lume”, a subliniat Zelenski.