Zece noi sateliți naturali au fost descoperiți pe orbite în jurul giganticei planete gazoase Jupiter, numărul total al lunilor din sistemul jovian ajungând la 79, iar printre acestea se află și un obiect care se deplasează "pe contrasens" și urmează să se ciocnească cu alte luni cu care împarte aceeași autostradă orbitală, conform anunțului făcut marți de o echipă de astronomi de la Carnegie Institution for Science din Washington, transmite Reuters.
Toate lunile nou identificate sunt relativ mici. Dacă Jupiter, cea de-a 5-a planetă de la Soare, are pe orbita sa niște luni foarte mari, așa cum este Ganymede - cea mai mare lună din sistemul solar cu un diametru de 5.268 de kilometri - lunile nou descoperite au diametre mici, de la aproximativ 1 kilometru, până la 4 kilometri. Astfel de diametre sunt practic insesizabile prin raport la diametrul lui Jupiter - 142.984 de kilometri.
Echipa de la Carnegie Institution for Science, coordonată de astronomul Scott Sheppard, a identificat 12 mici sateliți jovieni, printre care și cei 10 prezentați marți. Conform lui Sheppard, acești sateliți liliputani s-au format probabil prea aproape de Jupiter și au rămas prizonieri ai puternicei sale atracții gravitaționale.
"Jupiter este ca un uriaș aspirator al sistemului solar pentru că este atât de masiv. Aceste obiecte s-au plasat pe orbite în jurul giganticei planete în loc să se prăbușească pe ea. Noi credem că acești sateliți sunt de fapt niște obiecte cosmice intermediare între asteroizi și comete. Probabil că sunt alcătuiți din rocă și gheață în proporții sensibil egale", a comentat Sheppard.
Poate cea mai interesantă dintre aceste luni este Valetudo, numită după zeița sănătății și a igienei, una dintre strănepoatele zeului roman Jupiter. Valetudo se deplasează pe orbită în aceeași direcție cu cea de rotație a lui Jupiter, însă alte câteva mici luni se află pe aceeași orbită dar se deplasează în sens invers.
"'Valetudo merge pe autostradă pe contrasens, așa că există o probabilitate ridicată să se ciocnească cu celelalte obiecte de pe orbită. Probabil că s-a mai ciocnit cu astfel de obiecte de-a lungul timpului", a mai susținut astronomul american.
Cu 79 de luni, Jupiter este planeta cu cei mai mulți sateliți din sistemul solar, urmată de Saturn cu 62 de sateliți.
Din punct de vedere astronomic, o lună este definită ca orice obiect, indiferent de dimensiuni, care se află pe orbita unei planete (nu a Soarelui). Doar primele două planete din sistemul solar, Mercur și Venus, nu au astfel de sateliți.
Sursa