Vrei să ai mai mult noroc în viață? Trebuie să faci acest lucru. Este dovedit științific

Vrei să ai mai mult noroc în viață? Trebuie să faci acest lucru. Este dovedit științific
Ați auzit, desigur, de multe ori, zicala „norocul și-l face omul”. Credeți că e așa? Sau, dimpotrivă, sunteți dintre cei care cred că tot ceea ce se întâmplă în viață este în afara controlului nostru și, dacă ai noroc, bine de tine, dacă n-ai, n-ai și gata. În ultimele decenii, acest subiect a devenit obiectul unor investigații științifice. Printre cei ce s-au aplecat asupra fascinantei teme a norocului în viață se află specialiști în psihologie, calcul probabilistic și altele.
Ghidul nostru pe calea norocului este un expert: dr. Richard Wiseman, de profesie psiholog - în prezent profesor la Universitatea Hertfordshire, din Marea Britanie -, un specialist respectat în domeniu și autor al unor cărți de succes. Fără a contrazice ideea că întâmplarea există, el insistă totuși asupra ideii că o mare parte din responsabilitatea pentru felul în care le merge oamenilor în viață le revine lor înșiși, că probabilitatea de a ne merge bine poate fi influențată în mod conștient, că putem, efectiv, să ne sporim considerabil șansele de a ni se întâmpla lucruri bune - adică "norocul - prin propriile atitudini, comportamente, acțiuni.
Interesant este că Richard Wiseman a fost - înainte de a deveni psiholog - iluzionist. Prin urmare, știe multe despre deosebirea dintre iluzie și realitate, despre felul în care oamenii pot fi făcuți să creadă că văd lucruri care nu există și despre felul în care credințele iraționale de tot felul influențează viețile oamenilor (de exemplu, superstițiile și convingerea că destinul ți-e stabilit dinainte de a te naște și nu poți să-l schimbi, orice ai face.)
El este, printre altele, membru al Committee for Skeptical Inquiry (CSI), un grup de oameni de știință care investighează fenomene paranormale în încercarea de a găsi explicații raționale, științifice, ale acestora. Nu rareori, investigațiile în spirit pozitivist, științific, ale membrilor acestui grup au dus la demascarea unor falși "magicieni", pretinși mediumi și fel de fel de persoane ce se pretindeau înzestrate cu puteri deosebite - în realitate fiind vorba doar despre amăgiri.
Richard Wiseman este autorul unor studii și experimente care au arătat că, realmente, oamenii pot deveni mai norocoși, adică mai predispuși la apariția, în viața lor, a unor întâmplări benefice; dar asta cu condiția de a acționa, nu de a sta cu brațele încrucișate, așteptând norocul să pice din cer (și plângându-se că nu pică).
Studiile s-au întins pe durata mai multor ani și au implicat sute de persoane, de la adolescenți de 18 ani până la pensionari de peste 80 de ani. Iar concluzia e poate dezamăgitoare pentru unii (cei care preferă să creadă în destin), dar încurajatoare pentru alții: nu ne naștem cu norocul după noi, dar există printre noi persoane care, fără să își dea seama, aplică, în viața de zi cu zi, câteva principii de bază (patru, a descoperit Wiseman) care "creează" norocul de invidiat de care par să se bucure aceste persoane.
Și e încă mai încurajator faptul că putem "face ceva", putem recurge la aceste principii, le putem aplica în mod conștient pentru a spori numărul de evenimente benefice în viața fiecăruia dintre noi. Nu e vrăjitorie, nu e paranormal, nu e nimic de natură neexplicată științific - e vorba doar de psihologie, de cunoașterea mecanismelor ce ne influențează comportamentul, de înțelegerea influenței pe care aceste comportamente o pot avea asupra desfășurării evenimentelor în viața unui om.
Echipa lui Wiseman a început prin a întreprinde un sondaj, menit să arate: 1) câți dintre oameni se consideră norocoși și câți ghinioniști; 2) dacă norocul tinde să fie concentrat într-un domeniu sau două ale vieții ori acoperă toate aspectele acesteia.
Sondajul a avut loc la Londra: timp de o săptămână, în centrul aglomerat al orașului, la diferite ore, profesorul și studenții săi au abordat un mare număr de persoane, punându-le întrebări despre rolul pe care norocul îl juca în viețile lor, în general, și despre cât de norocoși se considerau în ceea ce privește cariera, sănătatea, relațiile amoroase, viața familială, latura financiară... Și iată ce au constatat:
50% dintre respondenți au afirmat că se consideră norocoși
14% au declarat că se cred ghinioniști
36% au fost "neutri" - nu se simțeau nici deosebit de norocoși, nici din cale-afară de ghinioniști
Iar cei care declarau că sunt norocoși avea, în general, tendința de a spune că se bucurau de noroc pe toate planurile.
De-a lungul timpului, mulți s-au întrebat de ce unora pare să le mergă bine în viață și altora nu. De ce norocul pare să se fi împărțit (vorba cântecului) așa de puțin echitabil, unora revenindu-le "cu carul", iar altora "cu paharul" (din același cântec)? De ce unii par să aibă parte de câștiguri - de toate felurile -, în vreme ce alții, în orice aspect al vieții, par mai curând sortiți pierderilor? De ce unora le merge bine și în dragoste, și în carieră, și cu banii, și cu sănătatea, în vreme ce alții parcă atrag necazurile și pagubele ca un magnet?
În cartea sa, The Luck Factor, Richard Wiseman citează exemple frapante: cazuri ale unor persoane care câștigaseră numeroase premii - aparate electrocasnice, vacanțe etc. - la tot felul de concursuri, unde nu trebuia să faci nimic decât să trimiți un cod sau să răspunzi la o întrebare simplă, și cazuri opuse, ale unor persoane ce păreau îngrozitor de ghinioniste - între ele, o femeie care izbutise să aibă nu mai puțin de opt (!) accidente de mașină, în cursul unei singure călătorii, pe o distanță de vreo 80 km (plus diverse alte ghinioane; efectiv, biata de ea părea să aibă o capacitate fenomenală de a atrage spre ea nenorocul.)
În încercarea de a explica fenomenul - evident, nu prin influențe astrale, karma etc. - au fost emise unele ipoteze în spirit științific; de pildă, existența unei însușiri psihice speciale, de o natură încă necunoscută, totuși, care conferă oamenilor capacitatea de a crea, în viețile lor, ceea ce este cunoscut drept noroc sau nenoroc. O altă ipoteză avea în vedere inteligența, sugerând că oamenii mai inteligenți ar fi și mai norocoși. Richard Wiseman a întreprins verificarea acestor ipoteze, începând cu cea a presupuselor abilități psihice care ar da oamenilor posibilitatea de a-și influența norocul, în sens benefic sau în sens distructiv.
Cu ajutorul a cca. 700 de voluntari care au răspuns unui apel în mass-media, cercetătorul a încercat să afle dacă persoanele care se descriau drept norocoase aveau șanse mai mari să ghicească numerele extrase la loterie (6 din 49). Într-un experiment-maraton, au adunat numerele pronosticate de respondenți, înainte de extragere, au stabilit cele 6 numere care apăreau cel mai des în pronosticurile celor ce se autocaracterizau drept norocoși și apoi au așteptat cu sufletul la gură extragerea (Richard Wiseman mărturisește că n-a rezistat tentației și a cumpărat un bilet de loterie cu cele 6 numere care apăreau cel mai frecvent în pronosticurile norocoșilor.)
Ce s-a întâmplat? Nu știu la ce vă așteptați, dar de întâmplat s-a întâmplat că niciun un număr (nici măcar unul!) din cele șase numere puse pe bilet de cercetător nu a ieșit! Printre cei care câștigaseră ceva, se găseau tot atâția norocoși cât și nenorocoși (conform propriilor declarații). Nu s-a găsit absolut nicio corelație între numărul de câștigători și cel de persoane audeclarate norocoase. Și cu asta, consideră autorul, s-a dovedit că nu există nicio capacitate psihică de natură neelucidată care să intervină în structurarea "destinului" personal, care să explice norocul băftoșilor și neșansa ghinioniștilor.
A urmat testarea ipotezei inteligenței. Măsurând inteligența prin două tipuri de teste standard, folosite pe scară largă în psihologie, și asociind rezultatele cu "cantitatea" de noroc de care păreau să dispună participanții, nu s-a găsit, iarăși, nicio corelație. Cei norocoși nu erau mai inteligenți decât nenorocoșii; așadar, și această ipoteză a căzut.
Și totuși, se pare că norocul are de-a face cu mintea umană, cu felul în care se omul se raportează la tot ceea ce este în jur, cu modul în care abordează această lungă și incomparabilă provocare pe care o numim viață.
Richard Wiseman a emis atunci ipoteza că norocul, așa cum este el înțeles de majoritatea oamenilor, se află într-o relație strânsă cu personalitatea.
În studiul său, Richard Wiseman a comparat profilurile persoanelor norocoase și nenorocoase din perspectiva celor 5 factori. Interesant: a rezultat că nici conștiinciozitatea, nici "agreabilitatea" nu au o influență asupra norocului în viață. Faptul de a avea voință, autodisciplină, nu a părut să fie caracteristic celor norocoși și să fi putut, astfel, explica faptul că le mergea bine în viață prin faptul că-și urmăreau cu hotărâre scopurile. Nici măcar caracterul agreabil, empatic, nu s-a dovedit relevant, deși poate ne-am fi așteptat ca unii să aibă noroc pentru că primeau ajutor de la cei din jur, în schimbul simpatiei, afecțiunii și ajutorului pe care ei înșiși le ofereau celorlalți.
Însă, în ceea ce privește celelalte dimensiuni ale personalității... aici chiar se vedeau niște diferențe! Mari!
În ceea ce privește deschiderea spre lucruri noi, caracterul extravertit și nevrotismul, au ieșit la iveală deosebiri considerabile, care explică, în opinia specialistului, de ce oamenii norocoși întâlnesc întruna ocazii favorabile în viață, în vreme ce asemenea ocazii parcă îi ocolesc constant pe ghinioniști.
De fapt, ghinioniștii le ocolesc pe ele (ocaziile), în vreme ce norocoșii le prind din zbor și le fructifică. O mai mare deschidere spre lucruri noi îi face să iasă din rutină și să accepte noi provocări, spre deosebire de nenorocoșii care, mai puțin deschiși noului, ratează multe ocazii care i-ar duce spre schimbări favorabile. Caracterul extravertit, pronunțat în cazul norocoșilor, se traduce într-o sociabilitate care îi împinge să stea de vorbă cu alții, făcându-și astfel noi cunoștințe (uneori chiar prieteni) din partea cărora pot primi sprijin, sub diverse forme, în vreme ce ghinioniștii, mult mai puțin extravertiți, se comportă rezervat și rămân închiși în sfera lor.
Norocoșii manifestă, totodată, spre deosebire de ghinioniști, un grad scăzut de nevrotism, care îi face să abordeze încrezători și calmi împrejurările noi, ceea îi face să pară competenți, siguri de ei și îi face pe ceilalți să aibă încredere în ei; totodată, această atitudine calmă și relaxată, în contrast cu crisparea ghinioniștilor cu scoruri mari la nevrotism, le dă norocoșilor capacitatea de a privi senin în jurul lor, remarcând astfel mai multe șanse favorabile, în toate aspectele vieții.
Sursa: descopera.ro
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























