Actual· 2 min citire

Virusul WannaCry: Câte IP-uri românești au fost compromise? Topul județelor afectate

Virusul WannaCry: Câte IP-uri românești au fost compromise? Topul județelor afectate

Virusul WannaCry: Câte IP-uri românești au fost compromise? Topul județelor afectate

Publicat19 mai 2017, 17:37
Actualizat19 mai 2017, 17:43

Numărul de IP-uri afectate din România de ransomware-ul „WannaCry” a ajuns la 514, 10 dintre acestea aparținând unor instituții publice, informează CERT-Ro. Cu toate acestea, experții susțin că nu pot preciza dacă sunt implicate sistemele instituțiilor respective sau dacă sunt IP-uri ce au fost date spre folosință către terți.

Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) a primit, până vineri, cinci notificări de la două companii private, două companii de stat, precum și o persoană fizică.

Astfel, potrivit specialiștilor, pe primul loc în topul celor mai afectate orașe este Bucureștiul, cu 134 de IP-uri compromise, urmat de Iași (49), Argeș (32), Vrancea (22) și Cluj (21).

"În ultimele zile, utilizatori din întreaga lume au fost infectați prin intermediul campaniei ransomware ‘WannaCry’.  Atacul este unul extrem de sever, iar răspândirea lui este încă în desfășurare", avertizează CERT-RO

Ce s-a întâmplat?

Începând cu a doua parte a zilei de 12 mai, multiple organizații și utilizatori casnici din lume (inclusiv din România, precum Dacia Mioveni) au fost afectați de un malware de tip crypto-ransomware cunoscut sub denumirea de WannaCry (sau WannaCrypt, WanaCrypt0r, WCrypt, WCRY).

Amenințările cibernetice de tip ransomware nu reprezintă o noutate, spun experții, în ultimii ani înregistrându-se o creștere evidentă a numărului de victime dar și a complexității și varietății campaniilor/versiunilor de malware utilizate. Totuși, WannaCry se deosebește de marea majoritate a campaniilor precedente prin faptul că utilizează o capabilitate de răspândire rapidă în rețea specifică viermilor informatici (precum bine-cunoscutul Conficker).

Conform unui comunicat de presă al Agenției Europene pentru Securitatea Rețelelor și Sistemelor Informatice (ENISA), campania WannaCry a atins în jur de 190.000 de sisteme compromise localizate în peste 150 de țări, printre organizațiile afectate regăsindu-se și operatori de servicii de sănătate, energie, transport, finanțe și telecom.

Un aspect interesant este acela că această campanie a debutat într-o zi de vineri, chiar înainte de weekend, fapt care a îngreunat procesul de detecție și răspuns.

CERT-RO a explicat și cum funcționează virusul: „Până în acest moment, se știe sigur că malware-ul se propagă prin exploatarea unei vulnerabilități a protocolului SMB (Server Message Block) din cadrul sistemelor de operare Windows XP/7/8/8.1, Windows 10 nefiind vulnerabil. WannaCry utilizează un „exploit” (modul de exploatare) publicat de grupul ShadowBrokers cu câteva luni în urmă, odată cu alte unelte de exploatare despre care se presupune că ar fi fost dezvoltate de Agenția Națională de Securitate a SUA (NSA)”, explică CERT-RO.

Instituția amintește că Microsoft a publicat încă din 14 martie 2017 o actualizare de securitate (patch) pentru rezolvarea acestei vulnerabilități: MS17-010, iar sistemele Windows cărora nu le-a fost aplicat acest patch sunt în continuare vulnerabile.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News