Virus vechi asociat cu obezitatea, descoperit de cercetători

Virus vechi asociat cu obezitatea, descoperit de cercetători
Un virus întâlnit la peste jumătate din locuitorii planetei, care ar putea avea efecte asupra obezităţii şi a diabetului, a fost descoperit din întâmplare de cercetătorii de la Universitatea de Stat din San Diego, informează Le Point.
Cercetătorii de la Universitatea de Stat din San Diego (SUA) s-au declarat foarte surprinşi de descoperirea acestui virus, denumit CrAssphage, care figurează printre cei cu cea mai mare frecvenţă în rândul oamenilor, fiind prezent la mai mult de jumătate din populaţia lumii, scrie Mediafax.ro.
Cercetătorii mai spun că, cel mai probabil, acest virus este la fel de vechi precum omenirea. Oamenii de ştiinţă au fost, de asemenea, uimiţi de faptul că virusul CrAssphage nu a fost identificat până acum, cu atât mai mult cu cât infectează una dintre bacteriile cele mai prezente în intestin, din familia Bacteroidetes. Aceste bacterii joacă un rol major în declanşarea obezităţii.
Totuşi, descoperirea nu ar trebui să fie deocamdată un motiv de îngrijorare, pentru că majoritatea virusurilor nu infectează omul - doar o zecime dintre ele sunt capabile de acest lucru. Virusurile îndeplinesc, dimpotrivă, un rol major în regularizarea speciilor din universul bacterian. Cele mai multe sunt bacteriofage - controlează comportamentul bacteriilor pe care le infectează.
Citește și:
- 22:30 - Profesorii resping noua modalitate de notare în școli propusă de Ministerul Educației
- 21:59 - O nouă filială AUR prinde viață în Dâmbovița. De astăzi, partidul este prezent și în comuna Brezoaele
- 21:38 - Premierul desemnat al României și-a prezentat programul de guvernare, în exclusivitate, în presa străină
- 20:37 - Decizie istorică la Bruxelles: Uniunea Europeană deschide primele negocieri de aderare cu Ucraina și Republica Moldova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























