VINDECĂRILE MIRACULOASE ale părintelui ARSENIE BOCA

VINDECĂRILE MIRACULOASE ale părintelui ARSENIE BOCA
Arsenie Boca cunoștea medicină și de multe ori ne spunea că "transpirăm" din cauză că nu ne funcționează bine rinichii.
Îi spuneam că îmi cade părul, iar el ne dădea remedii, că și părul trebuie să se hrănească și ne spunea să facem gălbenuș de ou cu ulei de ricin și să ne spălăm capul și să-l clătim cu oțet de mere. Totdeauna ne dădea soluții la probleme de sănătate”, povesteste Maria Andrei, scrie tabu.ro.
Altădată a venit un bolnav de plămâni și Părintele i-a zis să ia hrean plămădit cu miere de albine, spunându-i că "Cel ce a făcut cerul și pământul e în stare să lipească o piele ruptă".
Cine-i ingust la minte, nu are leac nicaieri. Daca impiedici un guturai prin medicamente il transformi in alte primejdii. Lasa fazele obisnuite ale bolii ca-i cel mai bun leac al ei(al bolii). Ferirea de frig ajunge.
Parca toate lucrurile unui om seamana cu stapanul lor. Mersese la Părintele o femeie din Făgăraș (d-na Burlea) destul de în vârstă, care avea probleme cu ochii (cataractă), dar ajunsă în fața lui, femeia a uitat pentru ce a venit la dânsul. Părintele o întreabă: “Care-i baiu’ mă femeie?”, iar ea îi răspunde: “Păi Părinte, am venit așa, ca să vă văd,”. Părintele o întreabă : “N-ai venit pentru asta, mă! Nu ai venit pentru ochi?”. Bătrânica îi răspunse: “Vai Părinte, mă iertați, dar chiar pentru asta am venit la sfinția voastră”. Părintele Arsenie îi spune: “Mă, și ce ți-au spus doctorii? Să te duci și să te operezi. Așa-i?”. “Da, Părinte”. “Mă, îi spune Părintele, să nu te duci la operație, că o să rămâi oarbă. Să faci ce-ți spun eu. Primăvara, să pui o sticluță la vița de vie, și din seva pe care o aduni în sticluță, să iei câteva picături cu pipeta și să-ți pui în ochi și nu o să mai ai nevoie de operație”. După un timp m-am întâlnit cu femeia și cu adevărat nu a mai fost nevoie de intervenție chirurgicală, pentru că îi trecuse cataracta cu seva de la vița de vie, precum îi spusese Părintele.
Odata Parintele a spus: “Cand imi dati “telefon” sa staruiti, ca vin “telefoane” din mai multe parti si nu stiu de unde vine “telefonul””. Dar nu era vorba de telefonul propriu-zis. Daca te gandeai la Parintele, Parintele simtea ca cineva ii cere ajutor.(Ierod. Ieronim Coldea).
Când eram copil locuiam în Lisa, nu departe de Mânăstirea Brâncoveanu. Eram 10 frați (5 băieți și 5 fete). Numele de fată îl aveam Andreiaș. Aveam 13 ani când sora mea cea mare, Elena, de 23 de ani, era bolnavă de ochi (o dureau ochii, îi curgeau lacrimile și îi scădea vederea). Se gândea să meargă la București pentru operație. Dar într-o duminică, fiind la mănăstire, a ieșit Părintele Arsenie din biserică și a strigat (era multă lume): „Leana din Lisa, vino-ncoace”. Când s-a apropiat i-a spus: „Tu ești bolnavă cu ochii. Să nu te duci la medic la București să faci operație”. I-a adus apă sfințită: „Cu ea să te speli pe ochi“. Așa a făcut și boala i-a trecut imediat. De atunci a mers tot timpul la mănăstire și ne-a luat și pe noi, surorile. Așa am ajuns să merg și eu în fiecare duminică. (Bălan Silvica – Făgăraș)
O fată de 13 ani, oloagă, dintr-un sat din Ardeal, a stat o săptămână la mănăstire. Părintele Arsenie a făcut rugăciuni asupra fetei, ea fiind pusă pe un scaun în fața altarului. Părintele a întrebat-o : Crezi în Iisus Hristos, în Dumnezeu-Tatăl, în Maica Domnului? Ea a răspuns: Cred din toată inima. La fel i-a întrebat și pe părinții fetei care au răspuns că și ei cred. Părintele i-a zis fetei: Dacă crezi, scoală-te și mergi! Ea a răspuns că nu poate. Atunci Părintele i-a zis iarăși: Dacă crezi în Iisus Hristos, scoală-te și vino la mine! Atunci fetița s-a sculat pe picioarele ei, ajutată, și a mers spre Părintele Arsenie. Părintele i-a spus că atât cât va trăi să nu se ducă în lume la distracții, baluri, dansuri și să se încredințeze în mâinile lui Dumnezeu. Dar după 2 ani, la 15 ani, fiind frumoasă, a mers la un bal și astfel la scurt timp fata a murit.
Părintele Arsenie se izola de lume la izvorul din pădure. Apa de acolo devenise sfințită prin rugăciunile lui, fiind izvor de mântuire creștinească. Vor fi vremuri grele, iar cei ce se vor osteni până acolo vor fi păziți și răsplătiți de Domnul Iisus Hristos și vor avea putere în credință. Mulți credincioși vin la acest izvor cu putere vindecătoare de orice boală, depărtând gândurile rele și duhurile necurate. (Bârsan Elena – Sâmbăta de Sus)
A venit în biserică un om și l-a intrebat pe Părintele dacă să mai mănânce fructe și legume din grădină, că sunt radiații multe. Părintele a zis: „Măi, să pice din cer otravă pe pământ și să mănânci; cine are credință, nu are nimic”. (Burs Maria, Ucea de Sus)
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























