Mai multe imagini cu tancuri rusești T-72 împotmolite în noroi în timpul unor manevre militare, în zona Rostov – în apropierea graniței cu Ucraina – au apărut pe pagina de Twitter a site-ului Liveumap.
Înregistrarea a fost publicată mai întâi pe TikTok, de unde a fost preluată. În imagini se pot vedea cel puțin șapte tancuri împotmolite și un escavator care încearcă să le taie drumul.
Potrivit site-ului defence-blog.com, blindatele cântăresc 40 de tone fiecare și sunt rezultatul modificării tancurilor T-72 cu saci ERA (Explosive Reactive Armour) care protejează mai bine armura.
Deși o serie de înalți oficiali ucraineni spun că Rusia folosește soldații de la graniță pentru șantaj, și nu pentru o invazie, americanii acuză din nou că au dovezi potrivit cărora Vladimir Putin și-a întărit și mai mult prezența militară iar un atac este posibil în orice moment.
Întrebat ce scenariu l-ar putea determina să trimită trupe pentru a-i salva pe americanii care fug din Ucraina, Joe Biden a răspuns: "Nu există. E război mondial dacă rușii și americanii încep să se împuște".