Actual· 2 min citire

VIDEO | Șofer teribilist, oprit cu focuri de armă. Făcea drifturi pe un bulevard din Baia Mare

Șofer oprit cu focuri de armă, în Baia Mare. Foto/Captură

Șofer oprit cu focuri de armă, în Baia Mare. Foto/Captură

Publicat31 ian. 2022, 15:35
Actualizat31 ian. 2022, 15:36
SursăRealitatea

Un echipaj al poliției rutiere din municipiul Baia Mare a fost nevoit să facă uz de armă pentru a opri o mașină condusă de un tânăr de 20 de ani, care derapa controlat și tura motorul excesiv, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș, Ionela Cozma.

Pentru a-l opri pe tânăr, echipajul de poliție a parcurs peste 10 kilometri.

"Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Baia Mare, aflați în serviciul de patrulare, au observat pe bulevardul Independenței din municipiu un autoturism, care circula spre strada Victoriei, turând motorul excesiv și derapând controlat. Polițiștii rutieri au efectuat semnal regulamentar de oprire, dar conducătorul autoturismului, în momentul în care a observat echipajul de poliție, și-a continuat deplasarea, demarând pe contrasens pe strada Victoriei, înspre Valea Roșie. Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului, având semnalele acustice și luminoase în funcțiune, până pe strada Imașului, aproximativ 10 kilometri, unde conducătorul autoturismului ar fi pierdut controlul direcției de mers și ar fi lovit grămada de zăpadă de pe marginea părții carosabile", a menționat reprezentantul IPJ Maramureș.

Nici după acest incident tânărul șofer nu a oprit, polițiștii fiind nevoiți să facă uz de armă.

"Întrucât nici acest lucru nu l-a făcut pe conducătorul autoturismului să oprească, polițiștii rutieri au executat somațiile legale, verbale prin stația autospecialei, ulterior executând un foc de avertisment în plan vertical și unul asupra pneurilor din spate. La scurt timp, autoturismul a oprit, la volanul acestuia polițiștii identificând un tânăr, de 20 de ani, din Baia Mare. Ca pasager, pe locul din dreapta față, se afla un tânăr, de 19 ani", a mai precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.

Polițiștii au constatat, în urma verificărilor suplimentare făcute, că autoturismul nu este înmatriculat, iar plăcuțele cu numerele de înmatriculare montate sunt atribuite unui alt autoturism. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest și Drugtest, rezultatul fiind negativ.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News