Actual· 2 min citire

VIDEO | Patru chinezi au fost făcuți de rușine în public, ca în EVUL MEDIU! Aceștia au încălcat regulile anti-Covid

Parada rușinii pentru 4 chinezi FOTO: Captura video

Parada rușinii pentru 4 chinezi FOTO: Captura video

Publicat29 dec. 2021, 22:00
Actualizat29 dec. 2021, 22:08

Abaterile de la restricțiile anti-COVID nu sunt tolerate în China. Patru cetățeni din orașul Jingxi, care ar fi sfidat lockdown-ul impus de autorități, au fost forțați sa marsaluieasca pe străzi, cu pancarte cu fotografiile și numele lor, înconjurați de ofițeri de poliție înarmați, scrie Daily Mail.

Scenele parca desprinse dintr-un film de Evul Mediu, atunci când oamenii erau torturați si obligați sa facă așa numitul ‘’walk of shame’’ sau plimbarea rușinii, se pare ca sunt de actualitate si astăzi în China. 

O serie de imagini controversate au provocat un val de critici pe Internet, după ce patru cetățeni care ar fi încălcat restricțiile COVID par să fie forțați de polițiști să meragă pe străzile din orașul Jingxi. 

Aceștia sunt îmbrăcați în combinezoane albe și țin la vedere pancarte cu fotografiile și numele lor, relatează Daily Mail.

Parada, filmată și postată pe rețelele de socializare, ar fi avut loc în regiunea Guangxi din China. 

Cei patru indivizi mascați sunt înconjurați de forțele de ordine, în costume albe sau negre, iar unii dintre presupușii polițiști sunt înarmați. 

Cetățenii sancționați ar fi acuzați și pentru transportarea ilegală a imigranților, în timp ce granițele Chinei erau închise.

Orașul Jingxi e situat în apropierea frontierei cu Vietnam.

Potrivit presei internaționale, pedeapsa publică face parte din măsurile guvernamentale anunțate de oficiali în luna august. 

China a interzis astfel de practici pentru suspecții de crimă încă din 2010, după îndelungate insistențe ale militanților pentru drepturile omului. Se pare, însă, că lupta împotriva coronavirusului a scos la lumină sancțiunile de acest fel.

Imaginile apar în contextul în care rezidenții unuia dintre cele mai mari orașe din China riscă să rămână fără alimente, închiși în case, în urma interdicțiilor dure de a-și părăsi locuințele, chiar și pentru cumpărărturi esențiale. 

Autoritățile pregătesc un nou maraton de testare în masă pentru a preveni răspândirea coronavirusului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News