VICTOR PONTA. Premierul VICTOR PONTA a declarat că este "convins" că justiția este atât de independentă încât nu poate fi influențată nici de el și nici de "cel care are cheile justiției", comentând astfe raportul Inspecției Judiciare în care se arată că delarațiile premierului în cazul Năstase au afectat independența.
VICTOR PONTA. "Sunt convins că populația are mare încredere în justiție (...) Eu sunt liniștit de faptul că justiția este atât de independentă încât, în mod sigur, nu poate fi influențată de nimeni, nici de cel care are cheile justiției, nici de mine, de nimeni. Sunt atât de cinvins de independența justiției din România și de faptul că nici dacă ai cheile justiției nu se întâmplă nimic, ea tot independentă rămâne, încât e foarte bine", a spus VICTOR PONTA.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii și-a însușit, joi, raportul Inspecției Judiciare potrivit căruia declarațiile premierului Victor Ponta despre condamnarea lui Adrian Năstase și celeritatea soluționării unor sesizări penale au afectat independența sistemului judiciar.
În favoarea însușirii de către CSM a raportului Inspecției Judiciare au votat majoritatea membrilor Consiliului.
Declarațiile premierului Victor Ponta despre condamnarea lui Adrian Năstase și celeritatea soluționării unor sesizări penale afectează independența justiției și induc un sentiment de neîncredere în rândul populației, potrivit concluziilor din raportul Inspecției Judiciare, prezentat joi, în Plenul CSM.
Ce a spus VICTOR PONTA
VICTOR PONTA a afirmat că Adrian Năstase este un condamnat politic și o victimă a regimului Băsescu, în condițiile în care președintele Traian Băsescu a instituit din 2005 prin Monica Macovei și Daniel Morar, principalii săi colaboratori, un sistem, inclusiv prin dosare penale, împotriva adversarilor politici.
El a arătat, la România TV, că sentința dispusă împotriva lui Năstase, care a fost principala țintă a lui Băsescu începând din 2005, reprezintă o nedreptate și a amintit că pentru sesizările de ilegalități transmise de Guvern pentru acțiuni ale foștilor guvernanți nu există niciun răspuns din partea Parchetului.
În același timp, VICTOR PONTA a comparat situația lui Adrian Năstase cu cea a fostului prim-ministru ucrainean Iulia Timoșenko. "Eu cred că Adrian Năstase a fost nu doar cel mai bun prim-ministru de după 1989, dar și cel mai puternic adversar al lui Traian Băsescu și cred că, din punct de vedere politic, cazul Adrian Năstase este perfect comparabil cu cazul Iulia Timoșenko", a spus VICTOR PONTA.