Actual· 1 min citire

Victor Ponta: Nu fiți complicii "grupului de la Teleorman", care a anihilat democrația în PSD

Victor Ponta: Nu fiți complicii "grupului de la Teleorman", care a anihilat democrația în PSD

Victor Ponta: Nu fiți complicii "grupului de la Teleorman", care a anihilat democrația în PSD

Publicat12 mar. 2018, 13:02
Actualizat12 mar. 2018, 13:42

Fostul premier Victor Ponta susține, într-o postare pe Facebook, că PSD a fost capturat de grupul de la Teleorman, cu complicitatea celor care, de dragul funcțiilor, l-au sprijinit să anihileze democrația din partid.

"Dacă la tine în curte furi voturi și bagi pumnul în gura celor care au ceva de spus, cum te vei raporta la restul societății?", se întreabă retoric Victor Ponta, într-un mesaj pe o rețea de socializare.

"Nicu Bănicioiu și Ecaterina Andronescu au fost singurii care au avut curaj să spună ceea ce gândeau 90% din cei din Sala Palatului și au fost sancționați brutal pentru asta! Cine rămâne alături de Dragnea pentru funcții și avantaje este complicele lui!", a mai scris Ponta.

În apelul său, Victor Ponta invocă și electoratul social-democrat care, susține el, ar fi fost astfel trădat. "Sunt mulți cei care gândesc, la fel și Nicu Bănicioiu și Ecaterina Andronescu - lăsați teama și iubirea pentru funcții și spuneți ceea ce așteaptă de la voi cei care v-au votat!", încheie Ponta.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News