Actual· 5 min citire

Victor Ponta a contestat decizia CNATDCU de retragerea a titlului de doctor

Victor Ponta a contestat decizia CNATDCU de retragerea a titlului de doctor

Victor Ponta a contestat decizia CNATDCU de retragerea a titlului de doctor

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 18 iul. 2016, 14:09

Victor Ponta a contestat, vineri, 15 iulie, decizia Consiliului Național de Atestare a Titlurilor Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) de retragerea a titlului de doctor, iar consiliul are la dispoziție zece zile pentru a analiza și a decide dacă admite sau respinge contestația, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației, Mirabela Amarandei.

Ponta a depus contestația la Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetarii, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), așa cum prevede regulamentul CNATDCU în aceste cazuri. Mai departe, Consiliul General CNATDCU numește o comisie de analiză a contestației, formată din trei membri CNATDCU care nu au fost implicați în analiza sesizării și nu se află în

situație de conflict de interese cu vreuna dintre părțile implicate. Raportul comun al membrilor acestei comisii este transmis spre consultare membrilor Consiliului General al CNATDCU în termen de maximum 7 zile de la înregistrarea contestației.

„Dacă pe parcursul analizei contestației, persoana vizată recunoaște prin adresa autentica încălcarea standardelor de etica profesionala și își exprimă acordul privind retragerea titlului de doctor, președintele CNATDCU poate propune Consiliului General, fără a mai include analizele și documentele prevăzute la art. 6-17, retragerea titlului de doctor”, se arată în regulementul de funcționare CNATDCU.

Pe baza raportului comisiei de analiză a contestației, în termen de maximum 10 zile de la depunerea contestației, Consiliul general al CNATDCU confirmă sau infirmă decizia inițială de a retrage titlul de doctor sau decide reluarea procedurii de analiză.

În cazul în care decizia finală a Consiliului general al CNATDCU confirmă nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, Consiliul general al CNATDCU va propune ministrului Educației, retragerea titlului de doctor.

Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis în data de 30 iunie să recomande Ministerului Educației retragerea titlului de doctor lui Victor Ponta.

Comisia Tehnică din cadrul instituției, alcătuită din trei profesori universitari au analizat lucrarea de doctorat "Curtea Penală Internațională" a lui Victor Ponta și a stabilit că "nu respectă standardele de etică și propune retragerea titlului de doctor", invocând articolul 170 din Legea Educației Naționale.

„Analiza Comisiei Juridice a arătat că teza de doctorat nu respectă standardele de etică a cercetării științifice și a propus retragerea titlului de doctor în drept, în baza articolului 170 din Legea 1/2011. Consiliul general CNATDCU a luat în discuție această propunere, am avut cvorum (din 47 de membri, 35 au fost prezenți), 34 au votat pentru și a fost o abținere. În conformitatea cu regulamentul de funcționare al Consiliului, propunerea a fost acceptată și acum se va întocmi un raport, urmând ca ministrul să retragă titlul de doctor”, a declarat atunci președintele CNATDCU, Viorel Barbu.

Fostul premier Victor Ponta a ironizat decizia CNATDCU spunând că ''tehnocrații au rezolvat principala problemă a țării''.

''Ok - tehnocrații au rezolvat principala problemă a țării - mi-au luat și ei doctoratul ( ca Băsescu în 2012) Înțeleg că acum ( după această mare victorie) totul va fi bine - de azi încep să crească încasările la buget să ieșim din deficit/ de azi începem să primim banii europeni pe care nu i-am luat până acum/ de azi plătim subvențiile în agricultură, mărim salariile și pensiile / de azi nu mai mor bebelușii în spitale și nici nu se mai dau subiecte grele la examenul da capacitate / și de azi nu mai suntem "marfa" pe care o vând tehnocrații ca să primească o promovare când se întorc la Bruxelles!'', a scris Ponta pe Facebook.

El se declară ''onorat'' de a fi fost în atenția Executivului.

''Sunt onorat de efortul pe care ditamai Guvernul de tehnocrați l-a făcut doar pentru persoana mea - o ordonanță de urgență doar pt mine, o Comisie doar pt mine ( când am primit verdictul de neplagiat în 2012 de la același CNACTDU a mai fost o teză de doctorat examinată în același timp - fac pariu că nu aveți "Curaj" să o revedeți și pe aceea) / o hotărâre definitivă dată în favoarea mea de ICCJ în 2014 ignorată! Vă mulțumesc din inimă dragi politruci! Și de azi mă ocup să îmi fac o nouă teză de doctorat cu tema " Fabulosa Guvernare Tehnocrată și mărețele sale realizări pentru poporul română" - that will be fun!!!'', a conchis Ponta.

Multiple cazuri de plagiat au aparut în atenția publică dupa intrarea în vigoare a Legii Educației în 2011, cand ministrul de atunci, Daniel Funeriu, a atras atenția asupra declanșării unei curățenii antiplagiat din universități.

Pe 18 iunie 2012, ediția online a revistei Nature a publicat știrea că Victor Ponta, „prim-ministrul României, a fost acuzat că ar fi copiat secțiuni mari ale tezei sale de doctorat în drept din 2003 din publicații anterioare, fără să pună referințe exacte”.

CNATDCU, care este singurul organism abilitat prin lege să judece plagiatele din tezele de doctorat din 1995 încoace, a mai dat un verdict pe 29 iunie 2012 dar comisia a fost dizolvată de către Liviu Pop, cel care era atunci ministrul interimar al Educației. Membrii comisiei susțineau atunci că Victor Ponta a plagiat 85 de pagini cuvânt cu cuvânt.

De altfel pe 17 iulie 2012, Comisia de Etică din cadrul Universității București a decis în unanimitate că este vorba de plagiat. Mai mult potrivit comisiei, acesta a plagiat intenționat, găsindu-se pasaje copiate în 115 pagini din cele 297 . Singura comisie care l-a absolvit de vină a fost Consiliul Național de Etică, care e decis în data de 18 iulie 2012 că Ponta nu a plagiat.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News