Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, îi contrazice și el pe pe reprezentanții Jandarmeriei și pe Carmen Dan, așa cum a făcut-o și prefectul. După ce a fost audiat la Parchetul General peste trei ore, Bădulescu a declarat că nu a existat niciun centru de comandă în ziua protestului din 10 august, așa cum a precizat MAI. În stilul deja caracteristic, batjocoritor și chiar jignitor, mâna dreaptă a Gabrielei Fire a împins deseori dialogul cu presa în derizoriu.
Viceprimarul a început prin a spune că nu a fost în centrul de comandă, pentru ca apoi să precizeze că a fost, de fapt, într-o încăpere dintr-o clădire de lângă Guvern, despre care presupune că era a SGG.
"Nu a fost în niciun centru de comandă, așa că nu am fost in centrul de comandă. A existat o încăpere unde reprezentanții Prefecturii și ai Administrației locale, respectiv subsemnatul.(...) Nu a fost nicio conspirație, nu a fost nimeni în altă parte. (...) D-na prefect a fost acolo (în clădirea SGG) în permanență, de la ora 16:00 până la ora 4:00, când am plecat acasă." a declarat Bădulescu.
Întrebat de intervenția jandarmilor, viceprimarul a afirmat că existau "SEMNALE SUBLIMINALE" că vor fi violențe, iar oamenii legii și-au făcut treaba.
"Nu s-a greșit din partera Jandarmeriei Române, am avut de-a face cu o dezordine publică provocată, bătăi de stradă tip Belfast, violența era aproape de neimaginat."
Iritat de întrebările insistente ale jurnaliștilor, viceprimarul a început să răpundă ironic "Primesc informațíi de unde primițí și voi, de pe facebook," "mi-e e rău, poate leșin acum" sau, întrebat de atribuțíi concrete a avut el, a răspuns "atribuții culinare, daca mă întrebați așa."
Și șeful DGIPI Mihai Cristian Mărculescu a venit la Parchetul General în jurul orei 11.00 și a plecat după circa o oră, fără a face vreo declarație.
"Fantoma albă", explicații la Parchet despre 10 august:Mi-am asumat riscul când mi-am condus oamenii
Șeful Brigăzii Speciale a Jandarmeriei a fost audiat, joi, de procurori. Cătălin Paraschiv a fost citat în calitate de martor, în dosarul violențelor de la protestul din 10 august.
Cătălin Paraschiv, șeful Brigăzii Speciale a Jandarmeriei Române, s-a prezentat, joi, la Parchetul General, pentru a fi audiat în dosarul ce vizează violențele de la protestul din 10 august.
„Nu dau eu declarații și nici nu fac apologia schimbărilor la nivelul ministrului. (...) Mi-am asumat riscul în momentul în care mi-am condus oamenii fără niciun fel de problemă. Nu vreau să dau niciun interviu, sper că mă înțelegeți și pe mine. (...) V-am spus punctul meu”, a spus colonelul Cătălin Paraschiv, la ieșirea din sediul Parchetului General.
Dosarul violențelor de la protestul din 10 august ajunge la un alt nivel. După ce primul oficial, Speranța Cliseru a fost audiată ieri la Parchetul General, se așteaptă ca și alți oameni din conducere să fie chemați în fața procurorilor pentru a da explicații.
În plus, cei răniți la manifestația din Piața Victoriei continuă să depună plângeri penale.