Veşti proaste de la meteo: Cod galben de ploi şi vânt puternic pentru toată ţara

Veşti proaste de la meteo: Cod galben de ploi şi vânt puternic pentru toată ţara
ANM a emis cod galben de ploi şi vânt puternic pentru toată ţara.
COD GALBEN
INFORMARE METEOROLOGICĂ
Interval de valabilitate: 30 aprilie, ora 14 – 01 mai, ora 21

Fenomene vizate: perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, intensificări ale vântului
În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15...25 l/mp.
Astfel de fenomene vor fi mai frecvente și mai intense în regiunile nordice, nord-estice, vestice și centrale, iar în a doua parte a zilei de marți (30 aprilie) și la începutul nopții de marți spre miercuri (30 aprilie/01 mai) în zona Carpaților Meridionali și de Curbură, precum și în Muntenia, Moldova și Dobrogea.
În cursul zilei de 1 mai, vântul va avea local și temporar intensificări în majoritatea regiunilor, cu rafale în general între 45 și 55 km/h.
ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 30 aprilie, ora 15 – 01 mai, ora 10
Fenomene vizate: cantități de apă însemnate;

În noaptea de marți spre miercuri (30 aprilie/01 mai) și la începutul zilei de miercuri (1 mai) în Maramureș, jumătatea de nord a Moldovei, Transilvaniei și Crișanei și local în zona de munte, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 25 l/mp și izolat 40...50 l/mp.
Citește și:
- 13:08 - Un gigant auto raportează prima pierdere anuală din ultimele șapte decenii. Care este cauza
- 12:59 - Momentul în care un bărbat e luat pe sus de vânt în mijlocul unei furtuni devastatoare care a făcut peste 100 de victime - VIDEO
- 12:55 - Nicușor Dan dă de înțeles că nu l-ar mai nominaliza pe Ilie Bolojan: „Nu aș vrea să numesc un Guvern care să nască o altă criză!”
- 12:42 - Președintele Poloniei a adoptat un urs din România. Ce nume i-a pus
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














