Actual· 2 min citire

VESTE PROASTĂ din economie: creditarea NU s-a dezghețat

VESTE PROASTĂ din economie: creditarea NU s-a dezghețat

VESTE PROASTĂ din economie: creditarea NU s-a dezghețat

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 23 oct. 2014, 12:33

Creditele pentru populație și firme au scăzut în septembrie cu 0,2% (sau 0,3% în termeni reali) față de luna anterioară, la 213,069 miliarde lei, influențate negativ de scăderea finanțărilor în valută, cu 0,8%.

"Creditul în lei a crescut cu 0,6 la sută (0,4 la sută în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei s-a diminuat cu 0,8 la sută (exprimat în euro, creditul în valută a scăzut cu 0,8 la sută). La 30 septembrie 2014, creditul neguvernamental a înregistrat o reducere de 4,5 la sută (-5,9 la sută în termeni reali) față de 30 septembrie 2013, pe seama majorării cu 7,6 la sută a componentei în lei (5,9 la sută în termeni reali) și a diminuării cu 12,0 la sută a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a redus cu 11,0 la sută)", arată Banca Națională a României, într-un comunicat.

Creditul guvernamental a crescut în septembrie cu 1,3%, la 81,368 miliarde lei. La 30 septembrie 2014, creditul guvernamental a înregistrat o creștere de 8,3% (6,7% în termeni reali) față de aceeași dată a anului trecut.

Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali s-au majorat în septembrie cu 0,6% față de luna august, până la 216,543 miliarde lei.

Depozitele în lei ale gospodăriilor populației s-au diminuat cu 0,2%, până la 81,184 miliarde lei. La 30 septembrie 2014, depozitele în lei ale gospodăriilor populației au înregistrat o creștere de 4,9%(3,3% în termeni reali) față de 30 septembrie 2013. Mai multe pe Mediafax.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News