Conversia creditelor în moneda națională cu o reducere de cel puțin 25%: Asta vor românii care au credite în franci elvețieni. Mai mult, ei cer statului să garanteze pentru ei cu trei miliarde de lei. Sunt principalele revendicări ale persoanelor cu astfl de credite, după ce ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, le-a cerut o nouă formă a proiectului de lege privind conversia împrumuturilor.
Proiectul de lege pentru conversia creditelor imobiliare din valută în lei, inițiat pe vremea când ministru al Finanțelor era Darius Vâlcov, prevede un discount de 15% și un plafon de garantare din partea statului de 1 miliard de lei. Însă, după întâlnirea de săptămâna trecută cu actualul ministru, Eugen Teodorovici, debitorii propun modificări ale respectivului proiect. Printre altele, cer un discount din partea băncilor de 25% din valoarea în lei după conversia împrumutului, garantarea de către stat cu trei miliarde de lei și aplicarea reducerii pentru atât pentru creditele imobiliare, cât și pentru cele ipotecare sau de nevoi personale.
"Am cerut să se aplice și creditelor care au externalizate nu doar celor care au rămas în portofoliile băncilor având în vedere că nu e nicio vină a consumatorului. S-a făcut fătă acceptul și în unele cazuri fără notificarea consumatorilor", a afirmat Alin Iacob, Asociația Utilizatorilor Români de Servicii Financiare.
Dacă ministrul Teodorovici va fi de acord cu modificările, proiectul va fi trimis la Banca Națională, apoi la bănci, iar mai apoi, va intra in dezbatere publică pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice.
Peste 70.000 de români au credite în franci elvețieni, iar după ce cursul francului a sărit pragul de 4 lei la începutul anului, ratele lunare li s-au dublat sau chiar triplat. Nici cei cu împrumuturi în euro nu o duc mai bine.
Dacă în 2005 un euro era 3,62 lei, în prezent e cotat la 4,47 lei.
Potrivit ministrului Finanțelor Publice, proiectul de lege privind conversia creditelor va ajunge în Parlament la toamnă.