Diplomele obținute de absolvenții de studii neautorizate până în 2011, majoritatea provenind de la Universitatea Spiru Haret, vor fi recunoscute de către Ministerul Educației, potrivit unui proiect de lege adoptat recent de Camera Deputaților și care va merge la promulgare. Asta în ciuda faptului că, în forma adoptată de Senat, documentul stabilea că vor beneficia de acte de studii recunoscute doar absolvenții care, anterior începerii anului universitar 2011-2012, au absolvit programe de studii autorizate și acreditate sau programe de studii organizate într-o limbă de circulație internațională.
La începutul lunii septembrie a anului trecut, au intrat în vigoare prevederile OG nr. 42/2015privind dreptul absolvenților de a beneficia de acte de studii recunoscute la finalizarea unor studii neautorizate și sancționarea instituțiilor de învățământ care școlarizează fără autorizație, un act normativ potrivit căruia absolvenții care au fost înscriși înainte de 2011 la programe neautorizate au dreptul să beneficieze de acte de studii recunoscute de către stat, care atestă finalizarea studiilor.
Concret, documentul publicat pe 31 august 2015 în Monitorul Oficial vizează recunoașterea studiilor pe care absolvenții le-au urmat la programe reconsiderate ca neacreditate ca urmare a intrării în vigoare a noii legi a educației. Este vorba, în special, de absolvenții Universității Spiru Haret, în total aproximativ 70.000 de diplome care urmează să fie recunoscute de stat și Ministerul Educației.
Pentru a putea produce efecte în continuare, toate ordonanțele emise de Guvern trebuie aprobate prin lege de către Parlament, această procedură fiind obligatorie. Prin urmare, Proiectul de lege pentru aprobarea OG nr. 42/2015 a trecut de Senat în noiembrie anul trecut, iar astăzi a primit votul final al deputaților, ceea ce înseamnă că, pentru a intra în vigoare, documentul mai are nevoie doar de promulgarea prin decret prezidențialși publicarea în Monitorul Oficial.
Practic, în forma ce va fi trimisă la promulgare șefului statului, proiectul de lege stabilește că și absolvenții de studii neautorizate vor beneficia de diplome recunoscute, măsură aprobată de Guvern ca urmare a numărului mare de procese pe care Ministerul Educației le-a pierdut pe această speță.
"Au dreptul de a beneficia de acte de studii recunoscute de către stat, care atestă finalizarea studiilor, absolvenții înmatriculați anterior începerii anului universitar 2011-2012, care au promovat examene de finalizarea studiilor (...) la instituții de învățământ superior acreditate și care au fost înmatriculați, după caz: la programe de studii organizate la forme de învățământ și/sau în locații geografice neautorizate, la programe de studii organizate în limbă de predare neautorizată, peste capacitatea maximă de școlarizare aprobată, la programe de studii aflate în curs de autorizare, la data înmatriculării și la programe autorizate/acreditate, cu nerespectarea condițiilor de înmatriculare sau mobilitate", scrie în OG nr. 42/2015, ale cărei prevederi se regăsesc și în forma amendată a proiectului de lege adoptat azi.
Articolul complet pe avocatnet.ro.