Vasile Dîncu, sociolog și fost vicepremier, a fost unul dintre invitații lui Cozmin Gușă, sâmbătă seară, la emisiunea "Romania 2019", care a avut loc la Năsăud, în județul Bistrița Năsăud.
Vasile Dîncu a vorbit despre lupta oamenilor din zona respectivă pentru a rămâne români. De asemenea, fostul vicepremier a subliniat că românii din Diaspora sunt foarte importanți pentru țară, atât ca identitate națională, cât și din punct de vedere economic.
"Ce ne diferențiază pe noi, această zonă, de restul României? Noi, 500 de ani, a trebuit să luptăm ca să rămânem români. Noi am fost tot timpul în luptă. Asta este și lupta românilor plecați acum afară. Ca să rămânem români, a trebuit să ne organizăm în societate civilă. S-au înființat peste 2000 de asociații de scocietate civilă. Se organizează obștea, zile de muncă patriotică. Este un alt element al luptei noastre pentru a rămâne români. Ce au cerut românii în schimb? Au cerut școală. Una este să fii român pur și simplu relaxat, alta este să te lupți din generație în generație să rămâi român", a spus Vasile Dîncu, apoi continuând:
"Sunt comune din Bistrița Năsăud care și-au mutat în Spania instituțiile de aici: învățătorii și preoții s-au dus. Să nu ne batem joc de Dispora, este vie și nu vrea să-și piardă identitatea. Să nu-i folosim nici ca mașină de vot, dar ar trebui să facem ceva ca să-și păstreze identitatea și cultura. Există orașul Bistrița și orașul Năsăud. Aici este centrul românismului. Noi avem singura civilizație sătească din Europa, ar trebui s-o păstrăm. E adevărat, s-a rărit populația de la sat. Sigur că satul se modernizează. E satul reconstruit de oamenii din Spania, Italia, deci banii s-au întors aici. Este o bătălie ca să rămâi român. Noi suntem continuu într-o bătălie ca să ne păstrăm identitatea".