Actual· 2 min citire

Varianta Omicron: Ce trebuie să facă românii pentru a nu se infecta de sărbători

Ce trebuie să facă românii pentru a nu se infecta de sărbători

Ce trebuie să facă românii pentru a nu se infecta de sărbători

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 19 dec. 2021, 20:56

Marius Geantă, președintele Centrului pentru Inovație în Medicină, a anunțat că datele care provin din Marea Britanie despre impactul variantei Omicron confirmă aproape în întregime analizele din Africa de Sud și scenariile de evoluție a infectărilor în țările din Europa.

„Singură protecție consistentă este oferită de trecerea prin boală plus 3 doze de vaccin ARNm sau de administrarea a 3 doze de ARNm. Riscul de reinfectare cu varianta Omicron, la cei care au trecut prin boală deja, dar nu s-au și vaccinat, este de 5 ori mai mare față de celelalte variante. Transmiterea în spațiile închise (acasă, la birou) se face de 2-3 ori mai repede pentru Omicron. Testele antigen rapide (în special cele furnizate de marii producători mondiali) funcționează și pun în evidență Omicron. Din cauza faptului că Omicron se transmite foarte repede, testarea antigen rapidă trebuie făcută mai des decât pentru Delta”, a explicat Marius Geantă, pe Facebook.

„Ce trebuie să facem, în perioada Crăciunului și a Revelionului, pentru a scădea riscul:

Dacă încă nu ești vaccinat cu a treia doză, este timpul să îți faci booster-ul. Protecția față de infecția cu Omicron crește la peste 70% și este de așteptat că protecția față de formele grave de boală să fie mai mare.

Testează-te cu teste antigen rapide, chiar și dacă ești vaccinat cu 3 doze, înainte de a te întâlni cu persoane care au risc mare de a face boală (vârstnici sau persoane cu boli cronice, mai ales dacă nu sunt vaccinate cu 3 doze).

Evita aglomerațiile și petrecerile cu număr mare de persoane, mai ales dacă nu le cunoști și nu știi dacă sunt vaccinate sau testate.

Poartă o masca de calitate, atât în interior cât și în exterior, tot timpul.

Urmărește datele științifice, furnizate din surse credibile din Africa de Sud, Marea Britanie și Danemarca (statele cele mai avansate în materie de screening, testare, secventiere și integrare a acestor date cu datele clinice ale bolnavilor Covid).”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News