Actual· 2 min citire

VACCIN ANTIGRIPAL contaminat. Eugen Nicolaescu: Am sesizat SRI pentru verificări

VACCIN ANTIGRIPAL contaminat. Eugen Nicolaescu: Am sesizat SRI pentru verificări

VACCIN ANTIGRIPAL contaminat. Eugen Nicolaescu: Am sesizat SRI pentru verificări

Publicat8 feb. 2014, 17:42
SursăMediafax

VACCIN ANTIGRIPAL. Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a declarat, sâmbătă, răspunzând unei întrebări privind o posibilă contaminare intenționată a vaccinului antigripal produs la Institutul Cantacuzino, că a primit astfel de informații și a sesizat SRI.

VACCIN ANTIGRIPAL. Întrebat dacă are informații că s-ar fi produs o contaminare intenționată a vaccinului antigripal produs la Institutul Cantacuzino, ministrul Eugen Nicolăescu a spus că a primit asemenea informații, "chiar din exteriorul institutului, pe diverse canale".

"De exemplu că, atunci când a fost întreruptă activitatea, pentru că s-au stricat două centrifuge, care făceau amestecarea foarte bună a produselor din vaccin, când s-a stat, o săptămână și jumătate, două săptămâni, atunci s-ar fi putut întâmpla ceva în acest sens", a precizat Eugen Nicolăescu.

Ministrul a adăugat că alte persoane i-au spus că fosta șefă de la laborator "a făcut analizele cu superficialitate, pentru toate analizele, pentru fiecare lot în parte".

"Am informat SRI să ne dea sprijin în acest sens", a mai spus Eugen Nicolăescu.

VACCIN ANTIGRIPAL. Ministrul Sănătății a declarat, vineri, că sunt suspiciuni că pe toată linia de fabricație a vaccinului antigripal de la Institutul Cantacuzino s-ar fi întâmplat "lucruri cu rea-voință", precizând că au fost cerute informații în acest sens de la alte organe abilitate ale statului.

"Am solicitat și altor organe abilitate ale statului să ne pună la dispoziție unele informații - pe care noi nu putem să le avem, pentru că nu avem de unde - dacă sunt suspiciuni ca pe toată linia de ferabricație să se fi întâmplat și lucruri cu rea-voință. Avem și asemenea informații", a spus ministrul Sănătății.

Întrebat dacă vor fi luate măsuri în cazul celor 400.000 de doze de vaccin antigripal produse de Institutul Cantacuzino în acest sezon, care nu au putut fi puse pe piață din cauză că nivelul de endotoxine depășea limita admisă, Eugen Nicolăescu a răspuns: "Dacă se va constatat că sunt vinovați, da".

VACCIN ANTIGRIPAL. Ministrul Sănătății a precizat că până nu se termină studiul clinic în cazul vaccinului, nu poate să se antepronunțe. Agenția Națională a Medicamentului a interzis punerea pe piață a vaccinului antigripal produs de Institutul Cantacuzino, după ce rezultatele testelor au indicat o concentrație foarte mare de endotoxine, care ar putea să producă la administrare reacții adverse, precum febră sau șoc anafilactic.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News