Vacanța de vară. Ministrul Educației a declarat vineri, la Suceava, că nu intenționează să prelungească vacanța de vară a elevilor.
Vacanța de vară. "Eu îi înțeleg pe cei care doresc să obțină profit (...) Este o valoare pe care o respect, profitul, și respect și pe cel care dorește să obțină profit, pentru că pe profit plătește impozit și impozitul ajunge și la școli, dar cred că întâi și întâi trebuie să promovăm interesul școlilor. Când am stabilit această structură a anului de învățământ, am avut în vedere numărul de zile de școală care determină și numărul de ore și care, până la urmă, determină recunoașterea sau nu a diplomelor pe care școlile noastre le elaborează și sigur că dacă vom găsi o formulă mai rațională decât asta, ceea ce nu cred, nu avem nimic împotrivă", a spus Andronescu, potrivit Agerpres.
Ministrul Educației a arătat că ''nu poți răspunde favorabil tuturor cerințelor'' și că trebuie asigurat un echilibru între interesul școlii și cele de natură economică.
"Deocamdată avem un ordin de ministru (...) Deocamdată despre 9 septembrie vorbim. Sigur, vă spun că au existat și firmele de turism care au pârtii de schi și care vroiau ca vacanța de iarnă să fie de două luni de zile, dacă se poate. Nu poți să răspunzi favorabil tuturor cerințelor și atunci, întotdeauna, se realizează acest echilibru, între interesul școlii, major pentru mine și pentru ce înseamnă școala și, sigur, interesele de natură economică, pentru că, până la urmă, și educația are și un rol economic prin formarea celor care apoi produc profit și cei care obțin profitul trebuie să se gândească și la procesul de formare și să-l protejeze", a spus Andronescu.
Hotelierii de pe litoral au sesizat ministrului Turismului, Bogdan Trif, că scurtarea vacanței școlare de vară le va afecta afacerile și i-au solicitat să facă demersuri în vederea prelungirea acesteia.