Actual· 2 min citire

Vacanță de coșmar pentru o româncă. A fost bătută și umilită de personalul unui hotel din Turcia

Vacanță de coșmar pentru o româncă

Vacanță de coșmar pentru o româncă

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 17 apr. 2025, 15:28

Vacanță de coșmar pentru o româncă care a plătit 1.700 de euro pentru o vacanță la un hotel din Turcia. Femeia a fost bătută de patru indivizi, după ce a cerut o altă cameră.

Incidentul halucinant s-a petrecut în orașul Side, unde românca și-a achiziționat un sejur de șapte zile, de care urma să se bucure alături de partenerul său.

Atunci când a ajuns la hotel, femeia a fost nemulțumită de condițiile de cazare și mai ales de faptul că aparatul de aer condiționat nu funcționa așa că ma mers la recepție și a solicitat o altă cameră. Cererea turistei nu a fost pe placul angajaților hotelului.

„M-a luat de brațul stâng, m-a bruscat, m-a tras foarte tare prin recepție, unde erau turiști. M-a scos afară, în parcul hotelului, acolo au venit alți doi bărbați care m-au luat unul de un braț, celălalt de altul. (...) Eram în șoc. Am început să plâng. Tremuram", a declarat românca, la un post de televiziune, potrivit Adevărul.

„La un moment dat, a venit furios recepționerul spre mine. A vrut să îmi ia telefonul. A vrut să îl spargă. Mă trăgeau. Eu strigam după ajutor", a mai spus românca,

În urma acestui incident, femeia și partenerul său au plecat de la hotel și au apelat la ambasada României în Turcia, dar și la poliție.

„Procurorul turc a luat decizia că va fi un caz care se va deschide acolo. Au fost audiați cei 4 suspecți care nu recunosc ce este acolo. Am fost șantajați de agenția din Turcia. Agenția din Baia Mare ne amenință. A zis să ștergem recenzia", a mai spus femeia.

Cu toate acestea, reprezentantul agenției de turism din România susține că lucrurile nu s-au petrecut în acest fel.

„Dânsa a beneficiat de toate serviciile pe care le-a achiziționat. Noi, ca agenție, nu putem să ne implicăm la ceea ce s-a întâmplat la fața locului acolo. Întruna ne amenință de șase luni de zile. Pune recenzia, scoate recenzia” a declarat Cristian Iacob.

Mai mult acesta spune că avocatul agenției pregătește o plângere penală pentru abuz și pentru șantaj, „pentru că dânsa vrea de fapt banii înapoi".

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News