Actual· 1 min citire

Scene de groază în Predeal! Mai mulți elevi, amenințați cu un briceag de un alt turist

Scene de groază în Predeal! Mai mulți elevi, amenințați cu un briceag de un alt turist

Scene de groază în Predeal! Mai mulți elevi, amenințați cu un briceag de un alt turist

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 9 nov. 2017, 16:09

Mai mulți elevi din Iași, cazați într-un hotel din Predeal, au avut parte de o vacanță de coșmar după ce un bărbat înarmat a intrat peste ei în cameră.

Bărbatul în vârstă de 39 de ani care era cazat, în acest weekend, la un hotel din Predeal, a fost reținut de polițiști după ce a pătruns, prin forțarea ușii, într-o cameră din hotel amenințând cu un briceag pe ocupanții camerei, un grup de elevi, se arată într-un comunicat al Poliției Prahova, scrie observator.tv.

"Polițiștii, care s-au deplasat cu rapiditate la locul producerii evenimentului, au identificat un bărbat de 39 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice, care a forțat ușa unei camere, ocupată de mai mulți elevi cazați în hotel și le-a adresat acestora amenințări cu acte de violență, în timp ce ținea în mână un briceag. La ieșirea din cameră, bărbatul a adresat amenințări și unui cadru didactic, în grija căruia se aflau elevii, ce se deplasase pe culoar în urma zgomotului produs de forțarea ușii", potrivit sursei citate.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și a fost introdus în arestul IPJ Brașov. Față de acesta se efectuează în continuare cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu și amenințare, într-un dosar penal instrumentat sub supravegherea procurorului de caz, se menționează în comunicatul de presă.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News