Sunt ustensile de bucătărie pe care le cumperi pentru o viață. Altele trebuie schimbate des sau foarte des pentru că se umplu de bacterii sau își pierd din calități. Partea bună este că nu costă atât de mult încât să ne dea bugetul peste cap.
Răzătoarea microplană
Răzătoarele microplane sunt perfecte pentru brânzeturi, ciocolată, coajă de citrice. Sunt foarte ascuțite atunci când le achiziționezi, dar cu timpul încep să își piardă această calitate. În funcție de cât de des o folosești este indicat să o schimbi în fiecare an pentru a putea să răzui cât mai bine ingredientele tale preferate.
Prosoapele de bucătărie
Fie că ștergi cu ele vasele spălate, că te stergi pe mâini sau că le folosești pentru a curăța diverse suprafețe din bucătărie prosoapele din bumbac sunt pline de bacterii. Indiferent cât de mult le-ai spăla ele trebuie înlocuite în fiecare an sau poate mai des.
Bureții de vase
Bureții de vase sunt printre cele mai murdare obiecte din bucătărie. Degeaba îi speli foarte bine după fiecare utilizare, pentru că mediul umed favorizează apariția germenilor și a bacteriilor. Cu cât îi schimbi mai des, cu atât este mai bine.
Tocătoarele
Indiferent că ai tocătoare de lemn sau de plastic trebuie să îți achiziționezi unele noi la început de an. Săpunul ajută la curățarea lor, dar de fiecare dată când tai ceva pe ele se formează urme în care rămân bacterii care nu pot fi distruse. Pentru a putea să le folosești în siguranță cât mai mult timp folosește tocătoare separate pentru carne, pește și legume.
Caserole de plastic
Deși le speli foarte bine după fiecare utilizare, caserolele prind la un moment dat miros. Cel mai indicat să le schimbi din când în când sau să folosești recipiente din sticlă care sunt mai sigure și au o durată de viață mai lungă.
Sursa