Ungaria va construi autostrada M3 până la granița cu România și va suspenda controalele amănunțite la punctele de trecere a frontierei, a anunțat vineri UDMR, printr-un comunicat de presă.
Viktor Orban, premierul Ungariei, Sesztak Miklos, ministrul Dezvoltării în Guvernul ungar s-au întâlnit joi cu politicienii UDMR din județul Satu Mare, după inaugurarea bazinului de formare microregional din localitatea de frontieră Csenger.
Premierul ungar a vorbit în discursul său și despre o parte a proiectelor de infrastructură menite să faciliteze condițiile de trai ale oamenilor care locuiesc pe ambele părți ale frontierei.
"În ultimele două săptămâni municipiul Satu Mare a primit două vești extrem de importante. Una dintre ele este Hotărârea de Guvern cu privire la exproprierile necesare în vederea construirii drumului de centură. Totodată, am primit asigurări din partea Guvernului ungar că se începe proiectarea prelungirii tronsonului autostrăzii M3 până la granița cu România, iar execuția proiectelor va fi finalizată chiar în acest an. Acest lucru înseamnă nu numai că se fluidizează traficul în municipiul reședință de județ, dar ne vom conecta mai repede decât oricând la rețeaua de autostrăzi din Europa, imediat după trecerea frontierei", a precizat Kereskenyi Gabor, primarul municipiului Satu Mare, conform comunicatului.
De asemenea, deputatul Magyar Lorand a precizat că Ungaria va suspenda controalele amănunțite la frontiera cu România, potrivit Stiripesurse.ro.