Zeci de ștranduri, piscine și parcuri de distracție acvatice își deschid porțile în această vară în București, iar oferte din acestui sezon estival sunt pentru toate buzunarele.
Prețul pentru un bilet de intrare pornește de la 15 lei și poate ajunge până la 65 de lei.
Divertiland, cel mai mare parc acvatic de distracții din România, își deschide porțile vineri, 12 iunie. Prețul unui bilet de intrare pornește de la 25 de lei și poate ajunge până la 65 de lei, în funcție de ziua în care vizitatorul vine în parcul acvatic și de vârsta acestuia.
Tot pe 12 iunie își deschide porțile și Water Park, o altă zonă destinată celor care vor să se distreze pe timpul verii. Acesta este situat în Otopeni și este deschis de luni până duminică. Prețul unui bilet de intrare pentru un adult costă în timpul săptămânii 30 de lei, în timp ce în weekend prețul este cu 20 de lei mai mare.
Cei care preferă să înoate și să se relaxeze, fără tobogane și agitație prea mare, pot alege una dintre piscinele deschise în Capitală sau în apropierea orașului.
Spre exemplu, piscina Ambasad’Or, situată în Otopeni, și-a deschis recent porțile pentru vizitatori, iar prețul unui bilet de intrare, în timpul săptămânii, costă 40 de lei, în timp ce în weekend acesta este cu 20 de lei mai scump.
O altă piscină căutată de bucureșteni este cea aflată în complexul Daimon Club de lângă Parcul Tineretului din Capitală. Aici, cei care vor să petreacă o zi întreagă la soare și să înoate în piscine exterioară trebuie să scoată din buzunar, în timpul săptămânii, 40 de lei, în timp ce pentru o zi de sâmbătă sau duminică trebuie să plătească 60 de lei, conform adevarul.ro.
Aqua Garden Militari Residence se află pe strada Rezervelor și este un complex destinat celor care vor să se distreze, să se bronzeze și să înoate o zi întreagă. Prețul unui bilet de intrare este 30 de lei în timpul săptămânii și 50 de lei în weekend.
Vara aceasta, ofertele sunt pentru fiecare buzunar, iar cei care vor să se distreze cu bani mai puțini pot alege strandurile de cartier. Aici, prețul unui bilet de intrare pornește de la 15 lei. Spre exemplu, unul dintre cele mai ieftine ștranduri bucureștene este Berceni. Aici, prețul unui bilet de intrare pentru adulți, de luni până duminică, este 15 lei, în timp ce biletul de intrare pentru copiii cu vârsta cuprinsă între șapte și 14 ani costă 5 lei. Cei mai mici de șapte ani au intrarea gratuită.
Un alt ștrand căutat din București este Tineretului. Acesta este modern și accesibil pentru toate buzunarele. Prețul unui bilet de intrare, de luni până vineri, este 20 de lei, în timp ce în weekend vizitatorii trebuie să scoată din buzunar cu 10 lei mai mult. Cei care vor să învețe să înoate se pot înscrie la cursurile oragnizate aici.
Ștrandul Cara (Titan), situat pe Bulevardul Nicolae Grigorescu din Capitală, are cinci bazine, printre care unul olimpic cu o adâncime de doi metri. Ștrandul este deschis și ziua și noaptea, iar prețul unui bilet de intrare este de 30 de lei.