Pompierul în vârstă de 36 de ani din Gorj, dat în urmărire națională, după ce duminică a dispărut de acasă, a fost găsit, luni, în zona Muntelui Godeanu. Deocamdată nu se cunosc motivele din spatele deciziei bărbatului.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, plutonierul major Ilarion Nicușor Arjocu din cadrul ISU Gorj, dispărut în cursul zilei de duminică, a fost identificat, luni, pe raza localității Padeș, zona Muntelui Godeanu, din județul Gorj.
Arjocu este angajatul ISU Gorj din anul 2007, desfășurându-și activitatea în cadrul structurilor de intervenție operativă, respectiv Garda de Intervenție Tismana. Până în prezent, acesta nu a avut un comportament neadecvat sau ieșit din comun, arată IGSU.
Pompierul a mers, duminică dimineața, la serviciu, iar colegii lui au observat că este supărat, motiv pentru care superiorii lui ar fi decis să-l trimită acasă.
„Fiind îngrijorat de starea sa, șeful de tură a raportat comenzii ISU Gorj această situație, care a luat decizia înlocuirii pe echipaj cu un alt coleg și transportarea acestuia la spitalul din Târgu-Jiu pentru investigații. Ulterior consultării de către medici, a fost refuzată internarea sub semnătura fratele său, care l-a și transportat acasă”, transmit reprezentanții IGSU.
În aceeași zi, câteva ore mai târziu, ISU Gorj a fost sesizat de către IPJ Gorj că plutonierul major Ilarion Nicușor Arjocu a plecat voluntar de la domiciliu fără să lase familiei indicii unde ar putea fi găsit.
După căutări atât pe timpul nopții, cât și în cursul zilei de luni, acesta a fost găsit în zona muntelui Godeanu, de pe raza localității Padeș.
Bărbatul trecuse cu bine ultima testare psihologică, din luna august a anului trecut.