O femeie în vârstă de 41 de ani, din județul Botoșani, a ajuns în stare gravă la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Mavromati, după ce a fost înjunghiată în zona gâtului de partenerul de viață.
Din spusele vecinilor, de ceva vreme soții nu se mai înțeleg și chiar s-a auzit că unul dintre ei ar vrea să intenteze divorțul.
Vineri dimineață s-au luat la ceartă, iar bărbatul a pus mâna pe un cuțit cu care a tăiat-o pe femeie în zona gâtului. Strigătele acesteia de ajutor au alertat vecinii, dar și pe cele două fiice, care au sunat la 112. La fața locului a ajuns o ambulanță, victima fiind transportată la spital.
“Pacienta prezenta o plagă tăiată de cuțit prin agresiune, în regiunea gâtului. După ce a fost stabilizată a fost transportată la UPU”, a declarat medicul Eduard Gurău, din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani, potrivit presei locale.
Femeia a avut un mare noroc pentru că lama cuțitului nu era foarte ascuțită și se pare că soțul ei a scăpat cuțitul din mână, moment în care aceasta a fugit să ceară ajutor.
Polițiștii fac cercetări pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs evenimentul. Bărbatul a fost luat la audieri, urmând a se face și încadrarea juridică a faptei.