Începând de luna aceasta, Serviciul de Ambulanță Suceava nu mai are banii necesari pentru achiziționarea de combustibil. Autospecialele sunt la un pas de a nu mai putea să răspundă la solicitări.
Conducerea Serviciului Județean de Ambulanță Suceava spune că s-a ajuns în această situație deoarece bugetul de anul acesta al instituției este cu 40 la sută mai mic decât cel de anul trecut. De asemenea, au fost nevoiți să dea bani pentru reparațiile autospecialelor.
“Anul acesta foarte mulți bani s-au dus și pe reparațiile la autospecialele din parcul auto, aflat într-o stare avansată de degradare. Am tot așteptat mașini noi, că așa exista discuția - că vom primi mașini noi, însă acestea nu au venit și am fost nevoiți să le reparăm pe cele care le avem. Și așa starea parcului auto este destul de problematică, avem puține autospeciale, majoritatea într-o strare avansată de degradare, cu peste 500.000 de kilometri la bord. Ca dotare suntem pe locul 29-30 dintre județe, iar ca număr de populație pe locul 7. Avem doar 26 de autospeciale de tip C și două de tip B pe care le putem folosi. Le-am tot reparat, iar cheltuielile cu piesele sunt foarte mari”, a spus managerul Serviciului Județean de Ambulanță Suceava, dr. Alexandru Lăzăreanu.
Conform Mediafax, zilnic, autospecialele Serviciului Județean de Ambulanță Suceava răspund la 180 - 190 de solicitări.