Sistemul de sănătate din România a ajuns într-un punct critic în care simpla suplimentare a fondurilor nu mai produce rezultate vizibile pentru pacient. Alexandru Rogobete, secretar de stat în Ministerul Sănătății, avertizează că, fără o schimbare radicală a modului în care sunt gestionați banii, colapsul este inevitabil. Diagnosticul pus de demnitar este clar: monopolul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) acționează ca o frână în calea modernizării.
Lecția din Israel: Competiția care naște calitate
Modelul propus ca alternativă vine din Israel, unde sistemul de asigurări este descentralizat. Deși statul colectează contribuțiile în mod unitar, cetățenii pot alege între patru case de asigurări diferite.
Secretul acestui model nu stă în prețul poliței — care rămâne fix — ci în serviciile suplimentare pe care casele se luptă să le ofere pentru a atrage asigurații. Această competiție forțează instituțiile să fie mai eficiente, mai transparente și mai atente la nevoile reale ale pacienților, eliminând dictatul unei singure instituții care își stabilește propriile reguli fără a avea un termen de comparație.
„Căpușarea” sistemului. De la concedii fictive la exodul spre privat
Dincolo de structura de finanțare, sistemul public este subminat de practici interne care îi epuizează resursele. Rogobete a vorbit deschis despre „marea și mica corupție” care se manifestă zilnic în spitale. Utilizarea certificatelor medicale fictive este văzută ca o formă directă de drenare a fondurilor care ar trebui să ajungă la pacienții cu adevărat bolnavi.
Practica medicilor care își termină programul la stat la ora 11:00 pentru a merge în cabinetele private, sau care transferă pacienții din spitalele publice către propriile clinici, este catalogată drept o formă de sabotaj al sistemului de stat.
Paradoxul banilor: Buget dublat, lipsuri și mai mari
Cea mai îngrijorătoare cifră prezentată este evoluția bugetului CNAS: acesta a crescut spectaculos, de la 40 de miliarde de lei în 2023 la 87 de miliarde de lei în 2025. Cu toate acestea, în multe spitale lipsurile persistă.
Explicația stă în anchilozarea administrativă. Există unități medicale care nu au mai fost reorganizate sau reclasificate de peste trei decenii, rămânând blocate într-o realitate care nu mai corespunde cerințelor anului 2026. Fără o „reașezare” a acestor spitale și fără o monitorizare strictă a modului în care este cheltuit fiecare leu, dublarea bugetului rămâne doar o cifră pe hârtie, fără un impact real în calitatea actului medical.
Modernizarea sau colapsul?
Mesajul oficialului este un ultimatum: sistemul de sănătate nu mai poate funcționa pe baze învechite. Reforma finanțării nu este doar o opțiune politică, ci singura cale prin care se poate evita prăbușirea infrastructurii medicale. Recunoașterea publică a problemelor — oricât de deranjantă ar fi pentru cei din interior — este primul pas către o sănătate care să funcționeze în beneficiul celor care o plătesc: cetățenii.
