Un bărbat de 35 de ani, din Pitești, tată a doi copii, a murit la câteva zile după ce medicii l-au declarat "vindecat" și l-au externat.
Pacientul a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Pitești, după ce s-a simțit rău și avea dureri de spate, fiind internat de urgență și supus unei intervenții chirurgicale. Tânărul a fost diagnosticat cu hemotorax, dar și cu bronșită, dispnee și insuficiență respiratori cronică.
Potrivit biletului de externare, acesta a fost externat, starea la externare fiind "vindecat". Medicul care a semnat biletul de externare a notat că în cazul lui Alin s-a intervenit chirurgical "sub anestezie locală" și se "evacuează circa 1000 ml revărsat hemoragic".
„Evoluția postoperatorie este favorabilă, cu diminuarea drenajului pleural și suprimarea acestuia. Pacientul se externează în curs de vindecare chirugicală", se mai arată în biletul de externare publicat de jurnaliștii de la epitesti.ro.
Câteva zile mai târziu, bărbatul a ieșit din casă pentru a lua aer, însă s-a prăbușit în parcarea din fața blocului, soția fiind cea care a sunat la numărul unic de urgență 112.
Tânărul a ajuns, din nou, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Pitești, acolo unde medicii au decis că starea lui este foarte gravă și trebuie transferat la un spital din București.
Din nefericire, a fost prea târziu pentru Alin. Tânărul a murit, chiar dacă, potrivit soției, ar fi putut fi salvat.
„Vreau să dau în judecată spitalul. Voi căuta cel mai bun avocat, nu voi lăsa lucrurile așa cu toate că de acolo știu că nu îl mai întoarce nimeni. Dar vreau să se facă dreptate. Atât vreau. Pentru că sunt foarte mulți oameni care ajung și nu vor să pățească ce a pățit soțul meu care avea o viață să trăiască, avea doi copii de crescut.
Este crunt și nimănui nu-i vine să creadă ce s-a întâmplat pentru că nu e de crezut. Astăzi să-l vezi și mâine să nu-l mai vezi", a declarat soția bărbatului, pentru epitesti.ro.