Un bărbat în vârstă de 26 de ani, condamnat, în anul 2017, pentru viol, lovire și violare de domiciliu a fost prins de polițiștii din Brașov după ce, eliberat fiind, s-a întors la locuința victimei sale, o femeie de 62 de ani. Bărbatul a fost reținut de polițiști și prezentat instanței de judecată, care a decis să îl lase în libertate, sub control judiciar.
Incidentul a avut loc în Predeal, iar bărbatul, condamnat în anul 2017 și eliberat între timp din penitenciar, s-a întors la casa victimei sale. Femeia l-a văzut pe fereastră și, speriată, a sunat la 112.
„La data de 02.11.2022, în jurul orelor 22.30, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Predeal au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112, de către o femeie, cu privire la faptul că un bărbat se află în curtea locuinței sale și că îi este teamă să nu pătrundă în locuință. La adresa indicată a fost direcționată o patrulă de poliție, care a depistat persoana în cauză, după ce aceasta fugise într-o zonă împădurită din apropiere, identificată ulterior drept un bărbat, în vârstă de 26 de ani, din județul Covasna.
În continuarea cercetărilor, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul în cauză a fost eliberat din inchisoare, întrucât, în anul 2017, a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de viol, lovirea sau alte violențe și violare de domiciliu, persoana vatămată fiind chiar femeia care a apelat acum serviciul de urgență 112”, a transmis, vineri, Poliția județeană Brașov.
Polițiștii din Predeal au deschis pe numele suspectului dosar de urmărire penală pentru violare de domiciliu. În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore și dus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv, din cadrul I.P.J. Brașov, iar instanța de judecată a decis să îl lase liber, dispunând în privința sa măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.