Actual· 2 min citire

Unde a plecat, de fapt, Elena Udrea. S-a speculat că a fugit în Costa Rica

Unde a plecat, de fapt, Elena Udrea. S-a speculat că a fugit în Costa Rica

Unde a plecat, de fapt, Elena Udrea. S-a speculat că a fugit în Costa Rica

Publicat9 feb. 2018, 07:47
Actualizat10 feb. 2018, 00:07

Elena Udrea este internată la Atena, în Grecia. Anunțul a fost făcut de avocatul său Veronel Rădulescu, care a explicat de ce nu s-a prezentat joi Elena Udrea la procesul privind finanțare ilegală a campaniei electorale din 2009. Inițial, s-a speculat că Udrea s-ar afla în Costa Rica.

În urmă o lună și jumătate, fosta șefă DIICOT Alina Bica a dispărut din țară, iar ulterior s-a aflat că este în Costa Rica. Alina Bica și Elena Udrea sunt prietene foarte bune. De aceea s-a speculat că Udrea ar fi plecat tot în Costa Rica.

,,Când am început(Facultatea de Teologie -n.r.), aveam un dosar penal în instanță, acum am trei!!!!!!, am câte 5, 6 termene pe lună, mii de pagini de citit, apărări de pregătit...aproape tot timpul meu e dedicat acestei saga penale'', spune în urmă cu două zile Elena Udrea.

În urmă cu o lună, Elena Udrea amenința, de pe rețeaua sa de socializare, că ar putea face publice numele tuturor, câți bani a luat fiecare de la partid sau cum au fost numiți pe funcții și aprciază că ”lichelele tot plătesc odată și odată”.

”Dacă eu nu vă torn, măi lichelelor, o fac pentru mine, să nu fiu și eu una ca voi. Dar, dacă vă faceți calculul că o să fiți lasați în pace dacă vă mutați limba în fundul Sistemului acum și, pentru că ați sărit în barca lui Johannis, eu vă spun că sunteți proști până la capăt. Lichelele tot plătesc odată și odată!”, scria Elena  Udrea.

Numele Elenei Udrea apare în mai multe dosare penale, ultimul trimis în judecată de către procurorii DNA în 20 decembrie 2017. În acest dosar Udrea este judecată pentru trafic de influență și spălarea banilor.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News