Actual· 1 min citire

Ultima lovitură a lui Obama la adresa lui Putin. Va produce NERVI la Kremlin

Ultima lovitură a lui Obama la adresa lui Putin. Va produce NERVI la Kremlin

Ultima lovitură a lui Obama la adresa lui Putin. Va produce NERVI la Kremlin

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 14 ian. 2017, 17:32

Barack Obama, președintele în funcție al SUA, a prelungit pentru încă un an sancțiunile împotriva mai multor state și persoane, inclusiv împotriva Rusiei, pe fondul conflictului din Ucraina și anexării Crimeei, informează presa internațională.

Cu mai puțin de o săptămână înainte de investirea în funcție a viitorului președinte al SUA, Barack Oabama a prelungit sancțiunile împotriva Rusiei și mai multor state, dar și împotriva unor grupări teroriste, prin intermediul unor serii de scrisori înaintate Congresului, ce au fost publicate pe site-ul Casei Albe.

Sancțiunile împotriva Rusiei, impuse pentru prima dată în martie 2014, vor fi acum extinse peste termenul inițial al datei de martie 2017, a scris Obama în cadrul unei scrisori adresate purtătorului de cuvânt al Camerei Reprezentanților a SUA, Paul Ryan, și președintelui Senatului american, Joseph Biden, în legătură cu prelungirea urgenței naționale.

Președintele în funcție a acuzat Guvernul rus de utilizarea forței în Ucraina, făcând referire la anexarea Crimeei la teritoriul rus și afirmând că acest fapt prezintă o amenințare majoră față de politica externă și securitatea SUA.

Obama a prelungit de asemenea regimul de sancțiuni împotriva Iranului, Cubei, statului Zimbabwe și teroriștilor străini care au ca scop "perturbarea procesului de pace din Orientul Mijlociu", scrie Mediafax.ro.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News